Presedintele uzbec Savkat Mirzioev a declarat duminica aceasta ca s-au inregistrat victime printre civili si in randul fortelor de mentinere a ordinii publice in timpul protestelor din provincia Karakalpakstan din nord-vestul Uzbekistanului, informeaza Reuters, care citeaza agentii de presa ruse.
Agentia de presa RIA Novosti vorbeste de victime care ar include si persoane decedate, in timp ce agentia TASS se refera doar la persoane ranite.
Afirmatiile lui Mirzioev survin la o zi dupa ce el a anuntat ca renunta la un proiect de amendament constitutional ce ar fi redus autonomia Karakalpakstanului, in urma unui amplu si inedit protest care a avut loc acolo, scrie Agerpres.
Mii de persoane au manifestat vineri impotriva acestui proiect pe strazile orasului Nukus, capitala acestei regiuni desertice. Acest protest a reprezentat cea mai mare provocare de pana acum pentru regimul presedintelui Mirzoiev, in functie din 2016.
Reforma prevedea in special ca aceasta republica de doua milioane de persoane, una dintre cele mai sarace regiuni ale tarii, sa isi piarda si dreptul de a organiza un referendum privind autodeterminarea.
Demonstratiile spontane sunt foarte rare si ilegale in Uzbekistan, o tara autoritara, cea mai populata dintre fostele republici sovietice din Asia Centrala, cu aproximativ 35 de milioane de locuitori.
Sosit la putere in 2016 dupa moartea predecesorului sau, Islam Karimov, Mirzioiev a realizat reforme economice si sociale majore. Reales anul trecut, el este acum acuzat ca imprima o noua directie autoritara tarii.
Propunerea de revizuire a Constitutiei prevede, de asemenea, cresterea mandatului prezidential de la cinci la sapte ani.


