Invazia Ucrainei a dus la la caderea burselor europene, care au inceput sesiunea de joi pe rosu.
Pretul gazului a explodat, au fost cresteri si de 40% joi dimineata, in timp ce barilul de petrol a depasit 100 de dolari si a atins cel mai mare nivel din 2014 incoace.
Scaderi au inregistrat si bursele asiatice.
Pretul gazului, la bursa de la Amsterdam, a crescut joi dimineata cu aproximativ 40% si a trecut de 120 de euro pentru un megawat ora. In orele urmatoare a mai coborat usor, dar investitorii si traderii par sa ramana in alerta.
Acelasi scenariu ingrijorator a fost si in cazul petrolului, care a depasit pragul de 100 de dolari pe baril la scurt timp dupa discursul lui Vladimir Putin si ajuns in scurt timp la peste 102 dolari, cel mai mare nivel din ultimii ani. Iar cresterile au continuat pe parcursul diminetii.
Imediat dupa declasarea razboiului din Ucraina, bursele din toata lumea au fost in declin.
Bursa de la Paris a inceput sesiunea in scadere cu 4,19%, potrivit presei internationale. Cea de la Frankfurt inregistra un minus de 4,39%, in timp ce la Londra scaderea a fost de 2,55%.

