Prim-ministrul din Antigua si Barbuda, Gaston Browne, a declarat ca va cere convocarea unui referendum pentru ca tara sa devina republica in termen de trei ani, dupa moartea Reginei Elisabeta a II-a.

Browne a semnat un document care confirma statutul de rege al lui Charles al III-lea, dar cateva minute mai tarziu, a spus ca va face demersuri pentru un referendum, dupa ce initial a facut referire la o astfe de intentie la inceputul acestui an, in timpul unei vizite a contelui si contesei de Wessex, conform The Guardian.

Tara din Caraibe este una dintre cele 14 natiuni care l-au pastrat pe monarhul britanic ca sef de stat, noteaza News.ro.

Browne a declarat pentru ITV: „Acesta nu este un act de ostilitate sau consecinta unor divergente intre Antigua si Barbuda si monarhie, dar este pasul final pentru a inchide acel cerc de independenta, pentru a ne asigura ca suntem cu adevarat o natiune suverana”.

Cand i s-a cerut un interval de timp pentru referendum, el a spus: „As spune ca probabil in urmatorii trei ani”.

Browne a declarat sambata la ITV ca tara sa va ramane un membru devotat al Commonwealth-ului, chiar daca va elimina monarhia prin referendum.

In aprilie, Browne a facut apel la ducii de Wessex, in timpul unei calatorii la Antigua, sa-si foloseasca „influenta diplomatica” pentru a realiza „justitia reparatorie” si a subliniat dorinta tarii sale de a deveni intr-o buna zi o republica.

Printul Edward a fost criticat ca fiind „arogant” pentru ca a glumit ca nu a luat notite in timpul comentariilor lui Browne.

La randul lor, William si Kate au fost acuzati ca au revenit la zilele coloniale din Jamaica in martie, dupa ce perechea a dat mana cu multimea printr-un gard din plasa de sarma,

Manifestantii i-au acuzat ca beneficiaza de „sangele, lacrimile si sudoarea” sclavilor, in timp ce in Bahamas au fost indemnati sa recunoasca ca economia britanica a fost „construita pe spatele” locuitorilor din Bahamas in trecut si sa plateasca despagubiri.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: