Dupa o serie de esecuri si infrangeri rusinoase pe frontul din Ucraina, acolo unde dictatorul rus spera sa obtina o victorie rapida la momentul declansarii invaziei, armata rusa a anuntat, sambata, ca numeste un nou comandant. Schimbarea de conducere militara vine pe fondul unei nemultumiri tot mai mari in randul elitelor cu privire la felul in care se desfasoara razboiul. Generalul Serghei Surovikin urmeaza sa preia conducerea gruparii combinate de trupe care duce razboiul sangeros impotriva tarii vecine, conform unei postari pe Telegram a ministerului rus al apararii.
Surovikin, in varsta de 55 de ani, este un veteran al razboiului civil din Tadjikistan din anii 1990, al celui de-al doilea razboi cecen din anii 2000 si al interventiei rusesti in Siria, lansata in 2015. El a fost pana acum seful gruparii de forte „Sud” din Ucraina, potrivit unui raport din iulie al ministerului rus.
Numele predecesorului sau nu a fost niciodata dezvaluit in mod oficial, dar, potrivit presei ruse, este vorba despre generalul Alexandr Dvornikov, de asemenea veteran al celui de-al doilea razboi cecen si comandant al fortelor rusesti in Siria intre 2015 si 2016.
Este un fapt rar ca o astfel de decizie este facuta publica de Rusia, scrie AFP, citata de Agerpres, adaugand ca ea vine dupa o serie de infrangeri zdrobitoare suferite de armata rusa in Ucraina.
La inceputul lunii septembrie, fortele ruse au fost alungate din cea mai mare parte a regiunii Harkov din nord-est, intr-o contraofensiva ucraineana in urma careia Ucraina a recucerit mii de kilometri patrati de teritoriu.
De asemenea, trupele rusesti au pierdut 500 de kilometri patrati de teritoriu in regiunea Herson din sudul Ucrainei si au scapat la limita de incercuirea in Liman, un centru logistic aflat, acum, din nou, sub controlul Ucrainei, proprietara de drept a teritoriului.
Infrangerile au provocat critici din interiorul elitei ruse, liderul cecen Ramzan Kadarov acuzand conducerea militara, iar un oficial parlamentar de rang inalt, Andrei Kartapolov, a cerut public armatei sa „inceteze sa mai minta” cu privire la infrangerile sale.
Anuntul vine in ziua in care o explozie a distrus partial Podul Kerci, o infrastructura cheie pentru aprovizionarea peninsulei anexate de Rusia si de fortele rusesti din Ucraina, si unul din motivele de lauda pentru dictatorul de la Moscova.


