Travis Jeppesen, primul american care a studiat in Coreea de Nord, a lansat o carte in care povesteşte ce l-a impresionat, dar şi ce l-a şocat in tara condusa de Kim Jong-un.
În vara anului 2016, Travis a fost acceptat la Universitatea Kim Hyong Jik, unde a studiat, timp de o luna, limba coreeana. Deşi perioada pare scurta, americanul susţine ca a avut parte de foarte multe experienţe în aceste 30 de zile.
Cazat la hotelul de lux Sosan, tânarul era permanent însoţit de doi ghizi, indiferent de locul în care mergea, scrie Washington Post.
”Camera mea avea doua paturi uriaşe, noi, facute în China, un dulap mare, aer condiţionat şi un balcon cu vedere asupra oraşului”, povesteşte Travis.
În fiecare dimineaţa, era trezit la ora 5:00 de oda dedicata fostului lider Kim Il-sung: ”Unde eşti, generalul nostru drag?”.
”Parca te bântuie aşa, este o senzaţie foarte ciudata. Suna ca şi cum ar fi ceva dintr-un film al lui David Lynch”, o descrie acesta.

”Nu era curent pe holuri, era întuneric. Iar baile nu aveau chiuveta. Este o ţara din lumea a treia, foarte saraca”, scrie americanul în cartea sa, despre universitatea la care a învaţat.
Potrivit lui Travis, fiecare bloc avea ”spionul” sau, care observa tot ce mişca şi apoi raporta guvernului.
”Se uita cine vine, cine pleaca, nota şi cele mai mici detalii. Un spion bun ştie exact câte linguriţe se afla în fiecare apartament şi este pregatit sa dea mai departe informaţia, daca este nevoie”, adauga americanul.
O experienţa care l-a şocat a fost când a mers la gradina zoologica şi a vazut câini şi pisici în cuşti.
”Nu au aceasta cultura de a creşte un animal de companie. Este o ţara saraca, cetaţenii au probleme cu propria hrana. Sa mai ai şi un animal pe care sa-l hraneşti este un lux pentru ei”, povesteşte Travis.
La finalul cursului de o luna, Travis a primit un certificat care îi atesta nivelul de cunoaştere a limbii coreene. Deşi a vrut sa se întoarca în Coreea de Nord câteva luni mai târziu, nu a mai putut din cauza situaţiei tensionate dintre SUA şi Coreea de Nord.
În ianuarie 2016, turistul american Otto Warmbier a fost arestat în Coreea de Nord, dupa ce a încercat sa fure un afiş de propaganda. El a fost condamnat la 15 ani de închisoare.
În timp ce se afla în spatele gratiilor, Otto Warmbier s-a îmbolnavit şi a intrat în coma. El a fost repatriat în iunie 2017, starea sa fiind foarte grava. La şase zile de la întoarcerea în SUA, studentul american a murit. Legiştii nu au identificat cauza morţii, precizând doar ca nu prezinta semne de tortura.



