Mai multi oameni de stiinta chinezi au informat despre primul caz „probabil” de Alzheimer la un adolescent in varsta de 19 ani si au confirmat ca patologia nu apare exclusiv la adulti sau la persoanele in varsta, transmite digi24.ro

Descoperirile expertilor chinezi au fost publicate recent in revista stiintifica Journal of Alzheimer's Disease. 

Potrivit echipei de oameni de stiinta de la Centrul de Inovare pentru Tulburari Neurologice dintr-un spital din Beijing, tanarul a inceput sa aiba probleme de memorie si dificultati de concentrare in timpul studiilor de la varsta de 17 ani. 

Un an mai tarziu, tanarul era deja afectat de „o pierdere semnificativa a memoriei recente” care il impiedica sa-si aminteasca evenimente din ziua precedenta sau unde isi punea lucrurile, scrie Agerpres. Capacitatea de lectura a fost deopotriva afectata si reactiile sale au inceput sa fie tot mai lente, potrivit expertilor chinezi. 

Reducerea graduala a memoriei sale s-a agravat intr-atat incat nici macar nu mai putea sa-si aminteasca daca mancase sau nu si, din cauza deteriorarii capacitatii sale cognitive, tanarul a fost nevoit sa renunte la scoala. 

Jia Jianping, care a condus studiul, a mentionat ca in familia tanarului nu existau cazuri de Alzheimer, iar adolescentul nu avea probleme genetice sau boli care ar fi putut fi cauza pierderii memoriei. 

Jia a cerut sa fie studiata mai in detaliu posibilitatea ca maladia Alzheimer sa se manifeste la persoane tinere.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.