Kremlinul urmărește cu mare atenție toată retorica și toate declarațiile noului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, informează ziarul local Kommersant, scrie libertatea.ro
El a subliniat că autoritățile ruse nu au observat „elemente noi” în amenințările legate de sancțiuni și sunt pregătite pentru dialog, însă doar unul bazat pe egalitate.
„Observăm cu mare atenție, desigur, toată retorica și toate declarațiile. Notăm cu grijă fiecare nuanță. Rămânem pregătiți pentru dialog, așa cum a menționat de mai multe ori președintele Putin, un dialog bazat pe egalitate și respect reciproc. Un astfel de dialog a avut loc între cei doi președinți în timpul primului mandat al lui Trump. Așteptăm semnale, care încă nu au venit”, a declarat Dmitri Peskov în cadrul unei conferințe de presă.
El a reamintit că, și în primul său mandat, lui Donald Trump i-au plăcut metodele bazate pe sancțiuni. Miercuri, președintele SUA, Donald Trump, a lansat practic un ultimatum Rusiei: a cerut Moscovei să pună capăt conflictului din Ucraina, amenințând, în caz contrar, cu introducerea de sancțiuni și taxe vamale pentru toate exporturile rusești către SUA.
Moscova a declarat în repetate rânduri că este pregătită pentru negocieri și o soluționare diplomatică a conflictului. Totuși, pentru aceasta, este necesară atingerea obiectivelor operațiunii militare speciale, printre care se numără demilitarizarea, denazificarea, statutul de neutralitate al Ucrainei și luarea în considerare a „realităților de pe teren”.
Vladimir Putin a mai stabilit ca o condiție pentru începerea negocierilor retragerea trupelor ucrainene din teritoriile regiunilor Donețk și Lugansk, Herson și Zaporojie și recunoașterea acestora ca parte a Rusiei.
În cursul alegerilor prezidențiale din SUA, Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că poate soluționa rapid conflictul ruso-ucrainean.
Potrivit publicației The Wall Street Journal, Donald Trump i-a încredințat trimisului său special pentru Ucraina, Keith Kellogg, sarcina de a rezolva conflictul din Ucraina în 100 de zile.