"Sunt probleme cu echipamentul. Armele sunt adesea defecte, dar conducerea nu indrazneste sa vorbeasca", a povestit pentru BFM TV fostul parasutist rus Pavel Filatyev care a decis sa se refugieze in sudul Frantei.

Pavel a decis sa dezerteze in mijlocul verii. Cautat de Moscova, rusul a publicat in luna august un jurnal intitulat "ZOV" - precum literele de pe vehiculele armatei ruse - in care povesteste ceea ce se intampla zilnic in randul fortelor de la Kremlin.

"Sunt probleme la toate nivelurile. Cu mancarea, de exemplu. Furam mancare de la cantina si primim mancare stricata", a afirmat el. 

Pavel este constient: el isi risca viata povestind experienta de razboi din Ucraina. Este primul soldat rus care l-a criticat public pe Vladimir Putin. Pentru el, rezultatul conflictului este cert.

"Putin a pierdut deja si va continua sa piarda. Isi bate din ce in ce mai multe cuie in propriul sicriu", a spus el. 

Intrebat despre folosirea armelor nucleare de catre Moscova, soldatul dezertor crede ca "nu poate fi exclusa" aceasta optiune. 

Acest fost parasutist locuieste acum cu Vladimir Osechkin, aparator al drepturilor omului, cautat si el de Moscova si care sustine demersul compatriotului sau.

"El si-a riscat viata si libertatea parasind Rusia. El inca isi risca viata in timp ce este aici in Franta pentru a spune restului lumii despre ororile si cosmarurile acestui razboi si pentru a expune minciunile si propaganda lui Putin", a marturisit Vladimir Osechkin la BFMTV.

Ca Pavel, multi luptatori rusi par sa rupa tacerea. Intr-un videoclip din 7 octombrie, soldati rusi au denuntat conditiile proaste ale mobilizarii lor.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508. 

Sursa: