Călin Georgescu a fost chemat marți la Parchetul General din România, unde procurorii l-au anunţat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui, pentru propagandă legionară, după ce a reprodus la o emisiune de la Realitatea Plus un citat al fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, scrie hotnews.ro

UPDATE 13:02 Călin Georgescu a stat circa 20 de minute în sediul Parchetului, iar la plecare nu a dorit să facă declaraţii, deşi a fost aşteptat de zeci de susţinători. Și de această dată, Georgescu a fost înconjurat de gărzile sale de corp.

UPDATE12:55 Parchetul General anunță extinderea urmăririi penale față de Călin Georgescu pentru „infracțiunea de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.

„În ordonanța de extindere a urmăririi penale, s-a reținut că, în cadrul unei emisiuni de televiziune, pe 16 mai 2025, în intervalul orar 20:00 – 21:00, la o oră de maximă audiență, persoana menționată a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare propagate de către Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mișcării Legionare, și de către mareșalul Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război prin hotărârea nr. 17 din 17 mai 1946 pronunțată de Tribunalul Poporului, prin imitarea comportamentului și dialogului acestora. Prin această conduită ar fi dat de înțeles publicului că susține ideile fasciste și legionare pe care le-au avut Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Ion Antonescu”, transmite Parchetul General.

Știrea inițială: Călin Georgescu a ajuns la ora 12.00 la sediul Parchetului General, fiind aşteptat de mai mulţi simpatizanţi cu pancarte, care i-au scandat numele şi au strigat: „Călin, te iubim!”, potrivit News.ro.

Georgescu este cercetat penal, sub control judiciar, pentru șase infracțiuni, și nu are voie să facă propagandă legionară. Săptămâna trecută, oficiali din Parchetul General au confirmat că se analizează dacă se impune extinderea urmării penale față de Călin Georgescu pentru un alt act material.

Înaintea audierilor, Georgescu a anunțat, luni seară, într-un mesaj video pe Facebook, că se retrage din viața politică.

„Îmi concentrez acum toată atenția și energia asupra familiei mele, care are nevoie de liniște și mai ales de sănătate după această perioadă intensă și tumultuoasă. Aleg să rămân în afara oricărei structuri de partid. Nu fac parte din niciun partid politic, parlamentar sau neparlamentar, și nu sunt afiliat politic în niciun fel. Aleg să îmi păstrez o poziție neutră și echidistantă, fără apartenențe politice. Nu doresc să ocup nicio funcție în statul român în actuala situație. Nu am intenția de a prelua conducerea vreunui partid politic și nu voi da curs unor astfel de propuneri. Nu urmăresc să creez o platformă politică și nu intenționez să înființez un partid”, a declarat Călin Georgescu.

Ce a declarat Călin Georgescu la Realitatea

Pe 16 mai, Călin Georgescu a participat alături de liderul AUR, George Simion, la o emisiune de la Realitatea Plus, iar la un moment dat a reprodus un citat din Corneliu Zelea Codreanu.

„Eu spun asta: noi nu ne-am luptat pentru jucării, cum a spus Avram Iancu, ci pentru drepturile noastre. Și completez: că cel care se luptă chiar și singur cu o mână de viteji pentru neam și țara lui și pentru Dumnezeu nu va fi învins niciodată“, a spus Călin Georgescu.

Citatul este reprodus din cartea „Pentru legionari”, scrisă de Corneliu Zelea Codreanu și publicată în 1936.

„De atunci mi s-a înrădăcinat credinţa care nu mă va părăsi, că cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi învins niciodată”, scrie la pagina 22 a cărții.

Acuzațiile care i se aduc lui Georgescu

Georgescu este cercetat penal, sub control judiciar, pentru șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată.

El este acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale din 2024.

Infracțiunile pentru care este urmărit penal Călin Georgescu:

instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată

comunicarea de informații false

fals în declarații în formă continuată

iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup

promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe

iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.