Mii de studenti veniti din diferite orase ale Marii Britanii au protestat ieri la Londra fata de reducerile bugetare in domeniul educatiei si taxele de scolarizare. Protestele au degenerat in violente cu fortele de ordine, iar cel putin 11 manifestanti au fost arestati.

Aproximativ cinci mii de tineri au participat la proteste. Studentii au scandat lozinci precum, Educatia nu este un lux, ci un drept, iar unii purtau pancarte pe care scria, Sa plateasca cei bogati. Inceputa ca o manifestatie calma, intrunirea a devenit violenta dupa ce cativa dintre studenti au inceput sa forteze cordoanele de securitate stabilite de politisti, incercand sa ajunga in fata Parlamentului din Londra. Tinerii au inceput sa darama gardurile de protectie si sa le arunce spre oamenii legii. In urma ciocnirilor, 11 manifestanti au fost arestati, iar trei politisti au fost raniti.

Manifestatia la care au participat studenti din peste 40 de orase britanice, a fost organizata de Asociatia studentilor impotriva austeritatii, un grup care promoveaza educatia gratuita. Studentii sunt nemultumiti pentru ca premierul britanic David Cameron intentioneaza sa mareasca din nou taxele scolare. In unele universitati din Marea Britanie invatamantul ajunge pana la aproximativ 11 mii de euro pe an.