Protestatarii nu au de gand sa plece din centrul Kievului, chiar si dupa demiterea lui Victor Ianukovici si eliberarea Iuliei Timosenko. Oamenii s-au adunat astazi din nou si spun ca vor parasi piata doar atunci cand vor fi siguri ca cerintele lor vor fi indeplinite. Astazi multimea s-a rugat si a depus flori.
Mii de oameni au venit pe Maidan cu flori si candele. Unii au adus si bani pentru familiile persoanelor decedate. In unele locuri au fost improvizate memoriale.
Si moldovenii stabiliti la Kiev spun ca in prezent manifestatiile decurg pasnic.
Conform bilantului oficial, publicat astazi, in ultimele zile au murit 82 de oameni si alti 645 au fost raniti. Grupurile de aparare formate din protestatari raman sa pazeasca centrul capitalei si strazile adiacente. Insa Arsen Novakov, numit astazi ministru de Interne interimar, a declarat ca in curand politia va prelua aceste atributii de la protestatari.
Tot astazi oamenii au continuat sa faca excursii la resedinta de langa Kiev a lui Victor Ianukovici, trecuta ieri in proprietatea statului. Ucrainienii au fost uimiti sa gaseasca un garaj-muzeu, o gradina zoologica, dar si un vapor.
Muzeul coruptiei, cum au numit resedinta prezedentiala jurnalistii si protestatarii, este pazita de catre voluntari. Astazi in presa au aparut imagini surprinse de camerele de supraveghere in care se vad mai multe camioane cu care ar fi fost evacuate bunurile lui Ianukovici. In imagini se vede si o silueta care urca intr-un elicopter, iar presa afirma ca este vorba de fostul presedinte. Jurnalistii scriu, de asemenea, ca intr-o piscina de la resedinta au fost gasite documente compromitatoare, referitoare la contabilitatea dubla, dar si dosare impotriva presei.

