Criza economică din Iran scoate oamenii în stradă pentru a șasea zi la rând. Proteste violente au avut loc aseară în mai multe orașe ale țării, inclusiv în capitală, Teheran. Manifestanții au scandat lozinci împotriva regimului, iar forțele de ordine au intervenit pentru a dispersa mulțimea fiind folosite gaza lacrimogene. Între timp, ministrul de externe iranian a comentat avertismentul lui Donald Trump de a interveni dacă protestatarii pașnici vor fi uciși și l-a calificat ca fiind unul periculos.

Manifestanții au ieșit din nou în stradă în cartierele din estul și vestul Teheranului, dar și alte orașe mari din țară, unde au scandat lozinci împotriva guvernării.

Protestele au degenerat în altercații între manifestanți și forțele de ordine.

Iar pentru a dispersa mulțimea au fost folosite gaze lacrimogene.

Conform ONG-ul iranian de opoziție Hrana, de duminică și până azi dimineață, cel puțin opt persoane au murit, 33 au fost rănite, iar aproximativ 119 au fost arestate. Joi, preşedintele american Donald Trump a avertizat Teheranul că Statele Unite ar putea interveni dacă autorităţile iraniene vor trage asupra manifestanţilor paşnici.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA: „Dacă Iranul împuşcă şi ucide violent protestatari paşnici, aşa cum obişnuieşte, Statele Unite vor veni în ajutorul lor”, a scris Trump pe reţeaua sa Truth Social, afirmând că SUA sunt pregătite să acţioneze.

Până acum însă nu este clar la ce anume s-a referit liderul de la Washington. Potrivit BBC, astăzi ministrul de externe iranian 
a condamnat ferm declaraţiile lui Trump și le-a catalogat ca fiind nepăsătoare și periculose. Protestele din Iran au izbucnit duminică, pe fondul agravării situaţiei economice din țară, marcată de o inflaţie anuală de 42%, care a depăşit 52% în perioada noiembrie-decembrie, precum şi de deprecierea accentuată a rialului, sub presiunea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi ONU din cauza programului nuclear iranian.