Protest amplu in Siria fata de guvernare. Aproape 250 de mii de oameni au iesit in strada, condamnandu-l pe liderul Bashar al Assad pentru omuciderea in masa din ultima saptamana. Protestul a luat o intorsatura grava, soldat cu cel putin 45 de morti.

Mai multe orase siriene au fost impanzite de oameni, care spun ca le-a ajuns cutitul la os. Dupa masacrele fara precedent din orasul Hula, sirienii au iesit la un protest masiv.

250 de mii de oameni au cerut plecarea de la putere al lui Bashar al Assad si retragerea armatei guvernamentale. Aceasta insa a intervenit in forta, deschizand focul asupra oamenilor. 33 de civili si 12 militari au fost ucisi. Masacrul a fost condamnat de presedintele francez. 


Iar Rusia, principala sustinatoare a Siriei, impreuna cu China, se eschiveaza de la o decizie finala privind situatia din aceasta tara.


Anterior, Rusia si China au interzis Natiunilor Unite sa aplice sanctiuni Siriei. Pentru asta cele doua state au fost criticate de toata lumea.

Ulterior ONU a emis un avertisment international care ii interzice presedintelui sirian sa omoare oameni si i-a cerut retragerea imediata a trupelor armate.

Avertismentul insa a fost ignorat, iar acum o saptamana, orasul sirian Hulla a fost zguduit de cateva masacre sangeroase, in care au fost ucisi sute de oameni, printre care si zeci de copii.