Protestele din Franța, Italia, Spania și Belgia s-au soldat din nou cu violențe. În Barcelona au fost sparte vitrine, iar la Roma, activiști pentru pace au pătruns cu forța în Colosseum. În Franța, manifestațiile s-au transformat în confruntări, cu arestări și răniți, însă autoritățile spun că situația a fost mai calmă decât în weekendul precedent. Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

La Paris, violențele au izbucnit la finalul unui marș la care au participat peste 100 de mii de oameni.

Protestul a fost pașnic până acum 20 de minute, când lucrurile s-au schimbat. Am văzut mulți oameni care nu păreau să fi participat la marșul principal și care au început să arunce cu diverse proiectile către polițiști. Jandarmii încearcă să elibereze zona.

ST Melissa BELL, CORESPONDEN CNN: „Peste o mie de persoane au fost reținute în Franța, după protestele din această sâmbătă. Vorbim de jumătate din numărul celor reținuți săptămâna trecută, când acele ciocniri deosebit de violente au dus la nenumărate jafuri, distrugeri și haos, în atâtea părți ale țării. De data aceasta, autoritățile franceze au desfășurat aproximativ 70.000 de ofițeri ai forțelor de securitate. O parte dintre proteste au fost interzise și a fost o săptămână plină de restricții de circulație, în unele orașe.”

Potrivit jurnaliștilor prezenți, la finalul marșului, așteptau tineri cu fețele acoperite. Erau organizați în grupuri mai mici, dar mai agresive decât weekendul trecut.

Jandarmii au folosit gaze lacrimogene și tunurile cu apă pentru a-i dispersa.

Clarissa WARD, CORESPONDENT CNN: „Se pare că forțele de ordine s-au pus în mișcare chiar în spatele meu. S-a auzit încă o grenadă asurzitoare. Oamenii fug, iar acesta este tiparul pe care l-am văzut repetându-se iar și iar în ultimele ore. Nu am observat niciun fel de jafuri, însă am auzit în mod constant scandări precum „Toată lumea urăște poliția”. Este clar că există multă ostilitate aici față de forțele de ordine”.

Au fost violențe și în alte orașe franceze, precum Lyon, Bordeaux sau Marsilia, unde grupuri de turbulenți au ridicat baricade și le-au incendiat.

John SPARKS, CORESPONDENT SKY NEWS: „Suntem în centrul Marsiliei și, după cum puteți vedea, locul s-a transformat într-un câmp de luptă. Dacă priviți în această direcție, puteți vedeam cum polițiștii au plecat pe urmele manifestanților violenți. Protestatarii au încercat să ridice bariere ca să blocheze strada.
-  Crezi că aceste violențe diluează mesajul acestui protest al studenților?
- Care este sursa violențelor? Autoritățile taie cheltuielile sociale. Oamenii nu-și mai permit să trăiască decent. Unii sunt nevoiți să-și ia trei slujbe”.

Peste o mie de protestatari au fost reținuți în Franța.

Și în Barcelona un protest al studenților spaniloli a fost urmat de jafuri, acte de vandalism și confruntări de stradă. 15 politisti au fost răniți. Tineri cu fețele acoperite au spart vitrinele unor magazine, au pătruns înăuntru și au furat haine și alte produse.

Peste 120 de protestatari, între care cel puțin 70 de minori, au fost reținuți. Autoritățile spun că tinerii s-au organizat pe rețelele sociale, dar, odată ajunși în stradă, au acționat pe cont propriu.

Și în Italia, protestele studenților au degenerat în violențe de stradă, la Roma și Torino. Presa italiană relatează că poliția a reținut peste 500 de persoane, inclusiv 110 minori.

Câteva sute de studenți și tineri protestatari au pătruns cu forța în Collosseum.

Stefano POZZEBON,CORESPONDENT CNN: „Protestatarii din Roma au mărșăluit de la gara centrală până la Colosseum, iar, așa cum se întâmplă adesea la aceste proteste ale generației Z, mai multe nemulțumiri s-au suprapus în cadrul aceleiași manifestații. Printre participanți s-au numărat persoane care protestează împotriva încălzirii globale, împotriva apartenenței Italiei la NATO, împotriva războiului din Orientul Mijlociu, dar și împotriva creșterii costului vieții și, mai ales, a prețurilor locuințelor și chiriilor”.

Însă, mai presus de toate, această generație transmite că nu se simte ascultată și că preocupările sale sunt ignorate. Avem o problemă foarte mare în țara noastră și merităm să fim respectați de guvern, pentru că guvernul nu ne ascultă.

Matteo LANCICI, PSIHOLOG: „Trăim într-o societate care promovează ideea conform căreia să-i ataci pe alții, să provoci distrugeri, să ucizi, sunt lucruri normale. Și care apoi e șocată când tinerii comit asemenea fapte. Nu putem să ignorăm legătura dintre ce
se întâmplă și violența întâlnită în mass-media sau pe rețelele sociale. Violențe de stradă au avut loc și la Bruxelles, dar și la Lisabona, unde poliția a intervenit pentru a evacua o tabără a activiștilor pentru locuințe”.