Votul anticipat pentru alegerile prezidentiale din Rusia a inceput duminica in cele mai indepartate regiuni ale tarii, scrie stirileprotv.ro

Astfel, oficialii lui Putin au fost trimisi cu elicoptere si snowmobile in regiunile izolate ale Rusiei din Siberia si Orientul Indepartat pentru a colecta voturile crescatorilor de reni si ale altor persoane intr-un scrutin care, cu siguranta, va prelungi lunga domnie a lui Vladimir Putin, anunta publicatia Barron's.

Alegerile prezidentiale au loc pentru restul Rusiei la jumatatea lunii martie si se desfasoara pe fondul unei interdictii privind criticile la adresa ofensivei de doi ani a Moscovei in Ucraina si dupa ce liderul opozitiei Aleksei Navalnii a murit in inchisoare.

Rusia a organziat, totodata, un vot anticipat in zonele pe care le-a ocupat din Ucraina, in ceea ce a fost catalogat drept un simulacru.

Sursa citata subliniaza ca votul se desfasoara fara sa existe candidati reali ai opozitiei pe buletinul de vot.

Comisia Electorala a Rusiei a declarat ca oficialii sai au folosit "elicoptere si mai multe vehicule de teren" pentru a ajunge in zone indepartate din Siberia pentru a organiza sectii de votare improvizate pentru cativa alegatori.

In regiunea Khabarovsk din Orientul Indepartat, oficialii s-au deplasat cu elicopterul la statia meteorologica indepartata "Kur" pentru a colecta voturile celor doi lucratori ai acesteia.

In republica Sakha (Yakutia), in Arctica siberiana, oficialii electorali au declarat ca au calatorit cinci ore in vehicule de teren pentru a ajunge la o comunitate tribala izolata de pe insula Bolshoy Begichev din Marea Laptev.

"Seful familiei a fost fericit sa ii vada pe oaspeti. In total, au votat patru alegatori", au declarat acestia pe retelele de socializare.