Presedintele rus Vladimir Putin l-a eliberat pe Dmitri Rogozin din functia de director al Roscosmos, agentia spatiala rusa, potrivit unui decret postat pe site-ul Kremlinului.

In locul lui a fost numit Iuri Borisov, care a fost pana acum vicepremier.

Acesta a preluat functia de viceprim-ministru responsabil de Complexul Industrial Militar Rus in 2018, detinuta pana atunci de Rogozin.

Nu a fost anuntata oficial functia pe care o va ocupa Rogozin de acum inainte. Site-ul de investigatii Meduza citeaza insa surse potrvit carora vocalul politician ar urma sa lucreze in Administratia prezidentiala a Rusiei si chiar ca este unul dintre candidatii la functia de sef al Administratiei prezidentiale.

Alte surse ale publicatiei au spus ca ar putea deveni unul dintre supraveghetorii de la Kremlin ai republicilor autoproclamate Donetk si Lugansk si ai teritoriilor din Ucraina ocupate de trupele ruse.

Rogozin este cunoscut pentru declaratiile sale excentrice si razboinice.

Saptamana aceasta, declaratia fostului comandant al fortelor NATO in Europa, generalul Philip Breedlove, care a spus ca Podul Crimeei - care face legatura intre Rusia si Crimeea peste Stramtoarea Kerci - este „o tinta legitima” si ca Ucraina ar putea sa-l distruga, a atras reactia furioasa a lui Rogozin. Acesta spus ca, dupa acest apel, generalul Breedlove a devenit el insusi „o tinta legitima”.

La sfarsitul lunii trecute, Rogozin a publicat imagini din satelit si coordonatele geografice ale mai multor cartiere generale occidentale - printre care ale Pentagonului si ale complexului din Madrid unde are loc summitul NATO -, spunand ca operatorii satelitilor vestici lucreaza pentru inamicul Rusiei: Ucraina.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: