Vladimir Putin i-a spus joi liderului chinez Xi Jinping ca Moscova sustine politica Beijingului „O singura China", se opune „provocarilor" Statelor Unite in stramtoarea Taiwan si apreciaza „pozitia echilibrata" a Chinei in privinta Ucrainei, transmite Reuters.
Cei doi lideri s-au intalnit in marja summitului Organizatiei de Cooperare de la Shanghai din Uzbekistan. A fost prima lor intalnire fata in fata de cand Rusia si-a lansat „operatiunea militara speciala" in Ucraina.
In remarcile televizate de deschidere a intalnirii bilaterale, Putin i-a spus lui Xi: „Apreciem foarte mult pozitia echilibrata a prietenilor nostri chinezi in ceea ce priveste criza din Ucraina. Intelegem intrebarile si ingrijorarea dumneavoastra in aceasta privinta. In timpul intalnirii de astazi, vom explica, desigur, pozitia noastra".
Rusia s-a apropiat si mai mult de China de cand si-a trimis fortele armate in Ucraina, o decizie care a declansat un baraj fara precedent de sanctiuni occidentale impotriva Moscovei.
Putin s-a raliat, de asemenea, pozitiilor cheie ale Beijingului in scurta declaratie publica, aliniind cele doua tari in ceea ce analistii vad ca pe o alianta antiamericana si antioccidentala in formare.
Putin s-a referit si la insistenta Beijingului ca alte tari sa nu recunoasca drept tara independenta Taiwanul, o insula autoguvernata pe care Bejingul o revendica ca parte a Chinei.
„Intentionam sa aderam cu fermitate la principiul 'O singura China'", a declarat Putin.
El a adaugat ca Rusia „condamna provocarile Statelor Unite si ale satelitilor lor in stramtoarea Taiwan", o posibila referire la navele de razboi ale marinei americane care au navigat prin apele internationale in stramtoarea Taiwan la 27 august.
Statele Unite nu au relatii diplomatice oficiale cu Taiwanul, dar sunt obligate prin lege sa ofere insulei mijloacele de a se apara. China nu a exclus niciodata folosirea fortei pentru a aduce Taiwanul sub controlul sau.


