Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat presei ce reprezinta inelele primite de la Putin de liderii statelor CSI, la summitul informal de la Sankt Petersburg. Imediat dupa ce le-au primit, internetul s-a umplut de imagini care il compara pe Putin cu celebrul Sauron din Stapanul Inelelor, transmite digi24.ro.
Dmitri Peskov a declarat intr-o conferinta de presa ca inelele primite de liderii tarilor CSI la summitul informal de la Sankt Petersburg sunt un suvenir pentru Anul Nou.
„Nimic special”, a spus purtatorul de cuvant al Kremlinului.
Putin a pastrat pentru el al noualea inel, insa Peskov spune ca nu il va purta, relateaza agentia rusa RIA.
Inelele par a fi facute din aur galben si alb. Fiecare are emblema statelor CSI si mesajul: „La multi ani 2023”.

Cadourile facute de Putin amintesc de cele noua inele ale puterii din romanul „Stapanul inelelor” scris de J. R. R. Tolkien. Aici, personajul malefic Sauron foloseste noua inele pentru a corupe si controla „oamenii muritori”. „Noua pentru oamenii muritori, destinate mortii, Unul pentru Lordul Intunecat pe tronul sau intunecat”.
De altfel, pe retelele sociale au aparut numeroase meme-uri in care cadoul lui Putin pentru prietenii dictatori este comparat cu scene din filmul „Stapanul Inelelor”.



Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


