Tragedia din Colectiv dezvaluie o situatie uluitoare: constructii care gazduiesc manifestari cu zeci de mii de participanti NU au avizul pompierilor.

In conferinta de presa organizata sambata la Guvern, secretarul de stat in MAI Raed Arafat a raspuns intrebarilor presei despre situatia Arenei Nationale. „Nu este acolo aviz, stiu ca se lucreaza de ceva timp cu ISU”, a spus Arafat.

„S-a luat decizia sa nu se joace ultimul meci pe Arena Nationala, ci pe alt stadion, tocmai pentru ca, daca se joaca acolo, organizatorii poarta raspunderea proprie pe jocul respectiv, fiindca ISU nu va elibera avizul pana nu se rezolva anumite aspecte”, a continuat secretarul de stat, care a spus ca nu cunoaste detaliile tehnice. „Acolo inteleg ca sunt solutii, speram sa fie aplicate cat mai repede, atunci se va da autorizatia.”

Raed Arafat a precizat ca „De la inceput se stia ca nu este [autorizata, n. red.], doar ca acum este public. Organizatorii si toata lumea stiau ca nu este, acum au hotarat sa nu mai joace acolo.”

Prim-ministrul interimar Sorin Cimpeanu a dat alte detalii despre obtinerea avizului ISU. „Autorizarea nu e nici rapida, nici ieftina, are costuri intre 10-15.000 de euro si durata de realizare de 6, 8, 12 luni in functie de complexitatea fiecarei cladiri. Exista o slaba capacitate cu privire la asigurarea acestor servicii. A existat, recunosc, o atentie insuficienta acordata in ultimii 25 de ani acestui aspect.”

Pe langa Arena Nationala, nici Cluj Arena nu are autorizatie. Evenimente gazduite de aceste stadioane au adunat de fiecare data zeci de mii de oameni. Cluj Arena are o capacitate de peste 30.000 de locuri iar stadionul din Capitala, de 55.000.

In septembrie, Dumitru Dragomir, fostul presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din Romania, declara despre National Arena: "Cel ce a construit ar trebui tras la raspundere imediat. Dirigintii de santier, Disciplina in Constructii nu si-au facut datoria. Stadionul are mari probleme. Daca se intampla un incendiu in subsol, unde sunt sute de masini, mor ca sobolanii, pentru ca nu exista scari."