Fostul deputat rus Ilya Ponomarev spune ca partizanii rusi sunt responsabili pentru atentatul cu bomba asupra masinii in care se afla fiica Aleksandr Dughin, Daria Dughina, care a murit pe loc dupa explozia automobilului, scrie The Guardian.
Vorbind la Kiev, Ilya Ponomarev sustine ca bomba care a ucis-o pe fiica „ghidului spiritual” al lui Vladimir Putin duminica a fost opera gruparii clandestine Armata Nationala Republicana, despre care a sustinut ca este un grup care lucreaza in interiorul Rusiei pentru a rasturna regimul lui Putin.
The Guardian nu a verificat autenticitatea afirmatiilor lui Ponomarev. Oficialii rusi au dat vina pe Ucraina pentru atac, o afirmatie pe care Kievul o neaga cu fermitate.
„Aceasta actiune, ca si multe alte actiuni partizane desfasurate pe teritoriul Rusiei in ultimele luni, a fost realizata de Armata Nationala Republicana (NRA)”, a spus Ponomarev la February Morning, un canal TV de opozitie in limba rusa pe care l-a lansat la Kiev la inceputul acestui an.
El a adaugat: „Un eveniment important a avut loc aseara langa Moscova. Acest atac deschide o noua pagina a rezistentei ruse la putinism. Noua, dar nu si ultima.”
Ponomarev a spus ca partizanii din Rusia sunt gata sa conduca alte atacuri similare impotriva unor tinte importante legate de Kremlin, inclusiv oficiali, oligarhi si membri ai agentiilor de securitate ale Rusiei.
Fostul deputat a citit ceea ce se pretindea a fi un manifest al ANR: „Il declaram pe presedintele Putin uzurpator al puterii si criminal de razboi care a modificat Constitutia, a declansat un razboi fratricid intre popoarele slave si a trimis soldatii rusi la moarte sigura si fara sens.
Saracia si sicrie pentru unii, palate pentru altii – esenta politicii sale. Credem ca oamenii lipsiti de drepturi au dreptul sa se razvrateasca impotriva tiranilor. Putin va fi detronat si distrus de noi!”
Ponomarev si-a confirmat comentariile intr-un mesaj trimis prin sms. Membru de stanga al parlamentului Rusiei, el a fost singurul deputat care a votat in 2014 impotriva anexarii Crimeei.
Kremlinul i-a interzis, cand se afla intr-o calatorie in SUA, sa intre din nou in propria sa tara. A devenit cetatean ucrainean in 2019. In martie, dupa invadarea Ucrainei, a lansat February Morning si Rozpartisan, un canal Telegram care ofera stiri despre actiunile anti-razboi din orasele rusesti.
Un dispozitiv explozibil ar fi fost pus sub masina Dariei Dughina
Persoane necunoscute au amplasat un dispozitiv exploziv pe masina in care a fost ucisa Daria Dugina la festivalul "Traditia" din apropierea Moscovei, sustin anchetatorii rusi, citat de TASS.
Reprezentantii fortelor de ordine spun ca masina care a explodat si in care a fost ucisa Daria Dughina se afla in parcare, unde oricine putea amplasa un dispozitiv explozibil.
Daria Dugina, care se afla la volanul SUV-ului, a murit pe loc.
In imaginile care arata primele momente de dupa explozie, se poate vedea cum Aleksandr Dughin ajunge la fata locului si isi pune mainile in cap.
Rusia acuza Ucraina pentru uciderea Dariei Dughina, Kievul neaga
Liderul ”republicii populare” de la Donetk (DNR), autoproclamata de catre separatisti prorusi in estul Ucrainei, Denis Pusilin, a acuzat duminica fortele ucrainene de faptul ca se afla in spatele asasinharii Dariei Dughina.
”Teroristii regimului ucrainean au incercat sa-l lichideze pe Aleksandr Dughin, dar au aruncat-o in aer pe fiica sa”, acuza intr-o postare pe Telegram Pusilin.
”In cazul in care pista ucraineana se confirma (...), iar ea trebuie sa fie veririfata de catre autoritaatile competente, va fi vorba despre politica terorismului de stat implementata de catre regimul de la Kiev”, a reactionat, intr-o postare pe telegram o purtatoare de cuvant a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Kievul a negat ulterior orice legatura cu moartea jurnalistei Daria Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin.
”Ucraina nu are, fara nicio indoiala, nicio legatura cu explozia de ieri (sambata seara), pentru ca noi nu suntem un stat criminal”, subliniaza intr-o interventie televizata un consilier al presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


