Rata anuala a inflatiei in Turcia a incetinit la 64,27% in decembrie, de la 84,39% luna precedenta, situandu-se la cel mai redus nivel din martie 2022, conform datelor publicate marti de Institutul de Statistica, transmite g4media.ro.
Economistii se asteptau ca inflatia sa creasca la 66,53% in decembrie. In decembrie, rata anuala a inflatiei in Turcia a incetinit pentru a doua luna consecutiv, dupa ce in octombrie a urcat la 85,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani.
In decembrie, costurile legate de locuinta au urcat in ritm anual cu 79,83%, in timp ce preturile alimentelor si bauturilor nealcoolice au crescut cu 77,87%. De asemenea, preturile pentru mobilierul si accesoriile pentru locuinta a inregistrat un avans de 73,02%.
In ritm lunar, preturile de consum au urcat cu 1,18% in decembrie.
Inflatia creste in Turcia din toamna anului trecut, in urma deprecierii monedei nationale. Pe parcursul anului 2021, lira turceasca a pierdut 44% din valoare in raport cu dolarul, in pofida interventiilor repetate pe piata ale Bancii Centrale. Moneda Turciei are una din cele mai slabe evolutii in randul monedelor de pe pietele emergente.


