Zeci de palestinieni au fost ucisi de soldatii israelieni, luni, in timpul protestelor de la frontiera dintre Israel si Fasia Gaza. Violentele au avut loc in ziua in care a fost inaugurata ambasada SUA la Ierusalim.

Israelul a afirmat ca trupele sale au folosit munitie de razboi pentru a împiedica distrugerea sau spargerea gardului de la granita cu Fâsia Gaza. Peste 2.000 de persoane au fost ranite de focurile de arma trase de fortele israeliene, a mai mentionat Ministerului Sanatatii din Gaza.

Guvernul palestinian a acuzat Israelul de comiterea unui “masacru oribil”. Zeci de mii de persoane au protestat la graniţa dintre Israel si Fâsia Gaza, faţa de mutarea la Ierusalim a Ambasadei SUA din Israel.

Cronologia evenimentelor, luni, 14 mai:

ora 21.50: CNN. Bilanţul a crescut la 55 de morţi şi 2.771 de raniţi, potrivit Ministerului Sanataţii din Gaza.

ora 21.00: CNN: Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a aparat acţiunile militare israeliene din Fâşia Gaza, unde mai mult de 50 de palestinieni au fost ucişi, luni.

“Fiecare ţara are datoria de a-şi apara graniţele”, a declarat Netanyahu într-un mesaj postat pe Twitter.

ora 20.20: CNN. Kuweitul a solicitat, pentru marţi dimineaţa, o reuniune de urgenţa a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind situaţia din Orientul Mijlociu şi Gaza.

ora 19.50Agerpres. Ministrul israelian al apararii, Avigdor Lieberman, a afirmat ca tara sa va continua sa actioneze pentru a împiedica tentativele de trecere a frontierei dinspre Fâsia Gaza, dupa ce manifestatiile palestinienilor împotriva deschiderii ambasadei americane la Ierusalim s-au soldat luni cu zeci de morti si sute de raniti, transmite dpa.

‘Ministrul Lieberman a dispus continuarea actionarii cu determinare pentru prevenirea oricarui atac împotriva suveranitatii Israelului si a cetatenilor israelieni, în conformitate cu politica stabilita’, se mentioneaza într-un comunicat emis de biroul de presa al ministrului apararii, dupa o reuniune cu responsabili ai armatei.

Fortele israeliene ‘raspund cu mijloace de dispersare a revoltei si tiruri, actionând în conformitate cu procedurile standard’, ca reactie în fata celor peste 40.000 de protestatari palestinieni, indica un comunicat al armatei israeliene.

ora 19.10Agerpres. Deschiderea Ambasadei SUA la Ierusalim va genera si mai multa tensiune si instabilitate în Orientul Mijlociu, a declarat luni Nabil Abou Roudainah, purtatorul de cuvânt al presedintelui Autoritatii Nationale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, potrivit Reuters.

Nabil Abu Rudeineh a subliniat ca, dupa aceasta decizie, Statele Unite ale Americii nu mai pot pretinde rolul de mediator în negocierile de pace între israelieni si palestinieni.

‘Prin aceasta masura, administratia SUA si-a anulat rolul în procesul de pace si a insultat lumea, poporul palestinian, natiunea araba si islamica, creeaza tensiune si instabilitate’, a insistat în acelasi context Nabil Abou Roudainah.

ora 19.05: CNN. Sunt 52 de palestinieni ucişi, în Gaza. potrivit Ministerului Sanataţii. Peste 2.400 de persoane au fost ranite.

ora 17.47: Haaretz: Bilanţul palestinienilor ucişi de soldaţii israelieni a ajuns la 43, anunţa Ministerul Sanataţii din Gaza.

Alte 10 persoane au fost arestate, în urma unor proteste izbucnite în faţa noului sediul al ambasadei SUA din Ierusalim.

ora 17.30 Al Jazeera: Sunt cel puţin 1.900 de raniţi, în urma ciocnirilor din Gaza.

Ministerul Sanataţii a publicat un comunicat de presa în care afirma ca aproape 1.960 de persoane au fost ranite pâna acum.

Aproximativ 918 de persoane au fost împuşcate, în timp ce mulţi alţii au inhalat gazele lacrimogene. Cel puţin 39 de oameni sunt în critica, ceea ce înseamna ca numarul de morţi va creşte, potrivit sursei citate.


“Exista o stare de agitaţie de nedescris în spitale, ambulanţele nu au încetat sa soseasca, morga se umple cu cadavre şi sute de oameni aşteapta veşti de la cei dragi, raniţi în urma ciocnirilor”, a declarat un jurnalist local, pentru Al Jazeera.

“Pacea se construieşte pe fundamentele adevarului, iar Ierusalimul a fost şi întotdeauna va fi capitala poporului evreu, a statului evreu”, a declarat şeful Executivului israelian.

Netanyahu a mulţumit forţelor de securitate israeliene pentru serviciile lor şi a spus “suntem în Ierusalim şi suntem aici pentru a ramâne”. Vorbind trimisului american în Israel, David Friedman, Netanyahu a mai adaugat: “sunteţi privilegiat sa deveniţi primul ambasador american care sa va serveasca ţara din Ierusalim”. 

ora 16.15 Haaretz: Bilanţul palestinienilor ucişi de soldaţii israelieni a ajuns la 41, a anunţat Ministerul Sanataţii din Gaza. 

ora 15.35 Haaretz: Armata israeliana bombardeaza posturile gruparii Hamas din nordul teritoriului Fâşia Gaza.

ora 15.30 Haaretz: Armata israeliana se pregateşte sa fie atacata cu rachete din Fâşia Gaza, dupa zecile de morţi din rândul palestinienilor.

Sistemul de aparare antiracheta al Israelului a fost declanşat în mai multe regiuni.

ora 15.30 Haaretz: Bilanţul palestinienilor ucişi de soldaţii israelieni a ajuns la 37, a anunţat Ministerul Sanataţii din Gaza.

ora 15.00 Agerpres: Ceremonia de inaugurare a ambasadei SUA la Ierusalim a început cu intonarea imnului national si cu discursul ambasadorului american, David Friedman, transmit agentiile Reuters si DPA.

Astazi, deschidem ambasada SUA la Ierusalim, Israel’, a spus ambasadorul american la începutul ceremoniei. ‘Astazi, ne respectam promisiunea data poporului american si recunoastem Israelului acelasi drept pe care-l recunoastem oricarei alte natiuni - dreptul de a-si alege capitala’, a continuat el în discursul în care a facut referiri la Biblie si istorie.

Printre sutele de demnitari participanti la aceasta ceremonie se numara fiica cea mare a presedintelui Donald Trump, Ivanka Trump, împreuna cu ginerele liderului american, Jared Kushner. Ramas la Washington, presedintele american va transmite un mesaj video în timpul ceremoniei. Într-o postare pe contul sau de Twitter, el a descris mai devreme evenimentul de la Ierusalim drept ‘O zi mare pentru Israel!’.

ora 15.15 Poliţia israeliana a oprit un autobuz cu protestatari arabi, care se îndrepta spre locul în care are loc ceremonia deschiderii ambasadei SUA în Ierusalim.

ora 15.10 Haaretz: Bilanţul palestinienilor ucişi de soldaţii israelieni a ajuns la 28, a anunţat Ministerul Sanataţii din Gaza.

ora 14.15 Cotidianul Haaretz precizeaza ca Ministerul Sanataţii palestinian a anunţat ca numarul celor care au murit pâna acum a ajuns la 18.

Violenţe în Fâşia Gaza

Mii de palestinieni s-au adunat luni dimineata în diferite puncte din apropierea frontierei dintre Fâsia Gaza si Israel, iar grupuri mici dintre ei au încercat sa se apropie periculos de bariera de securitate pazita de armata israeliana.

Pe de alta parte, serviciul de securitate intern israelian - Shin Bet - a anuntat ca membri ai miscarii palestiniene Hamas intentioneaza sa treaca gardul de la frontiera cu Israelul daca demonstrantii palestinieni doboara bariera de securitate.

″Militantii teroristi Hamas nu au permisiunea de a se apropia de gard, de teama ca vor fi ucisi sau capturati de fortele armate israeliene, cu exceptia cazului în care gardul va cadea. Atunci, sub acoperirea multimii, ei vor încerca sa intre în Israel cu arme si sa comita atacuri’’, se arata într-o declaratie a Shin Bet, în urma marturisirii facute de un presupus membru al miscarii Hamas.

În urma cu câteva zile, Israelul a anuntat ca miscarea Hamas, care controleaza Fâsia Gaza, încearca sa întreprinda atacuri în zona gardului de la granita si în cele din urma împotriva comunitatilor evreiesti de la granita.

Organizatiile pentru drepturile omului sustin ca folosirea fortei de catre armata israeliana este disproportionata fata de amenintarea reprezentata de palestinieni, care arunca pietre si cocteiluri Molotov si incendiaza anvelope de masina.

Transferul ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim concretizeaza promisiunea facuta la 6 decembrie anul trecut de presedintele american Donald Trump, când acesta a anuntat si recunoasterea Ierusalimului drept capitala a statului Israel - decizie ce a marcat o ruptura fata de ultimele decenii de diplomatie americana si care a generat satisfactie în rândul israelienilor si mânie printre palestinieni.