Ortodocsii din toata lumea si-au spus astazi Hristos a Inviat. In cele mai mari metropole, Invierea Domnului a fost marcata de-a dreptul fastuos. O ceremonie impresionanta a avut loc la Catedrala Patriarhala din Moscova, iar in Grecia, cerul a fost iluminat cu focuri de artificii in momentul in care patriarhul a spus Hristos a Inviat.
Mii de rusi au participat la slujba de Inviere oficiata in bisericile din capitala Rusiei. La catedrala Hristos Mantuitorul, Liturghia pascala a fost tinuta de Patriarhul Kiril. La ceremonie au participat presedintele Vladimir Putin, care in acest an a fost singur, premierul Dmitri Medvedev cu sotia, dar si primarul Moscovei.
Deasemena, de Inviere, grecii de pe insula Chios au pornit un adevarat razboi al veseliei. Razboiul este unul al artificiilor, purtat intre doua parohii de aici. Potrivit traditiei, localnicii din doua sate se razboiesc, chiar in noaptea de Inviere. Scopul luptei este lovirea cu petarde a clopotului bisericii din satul advers. In acest timp, cei mai pasnici locuitori stau in lacasurile asediate.
Chiar daca obiceiul incalca legea, autoritatile nu reactioneaza. Pe de alta parte, confruntarea nu face victime si atrage mii de turisti. In total, o treime din populatia globului a rostit, noaptea trecuta, Hristos a inviat!

