Invadarea Ucrainei de catre Rusia va afecta intreaga economie mondiala, prin incetinirea cresterii economice si majorarea inflatiei, si ar putea reconfigura in mod fundamental ordinea economica mondiala pe termen mai lung, a avertizat Fondul Monetar International (FMI).

Dincolo de suferinta umana si fluxul istoric de refugiati, razboiul majoreaza preturile la alimente si energie, alimenteaza inflatia si erodeaza valoarea veniturilor, perturband comertul, lantul de aprovizionare si remitentele in tarile vecine Ucrainei. De asemenea, erodeaza increderea si produce incertitudini in randul investitorilor, ceea ce scade valoarea activelor, inaspreste conditiile financiare si ar putea duce la iesiri de capital de pe pietele emergente, se arata intr-un articol pe site-ul FMI.

"Conflictul este o lovitura majora la adresa economiei globale, care va afecta cresterea si va majora preturile", avertizeaza FMI.

Deja institutia cu sediul la Washington anuntase ca se asteapta sa revizuiasca in scadere precedenta prognoza privind o crestere de 4,4% a economiei mondiale in 2022. In postarea facuta marti, FMI sugereaza ca ar putea inrautati si previziunile privind cresterea regionala.

Estimarile actualizate ale FMI vor fi publicate pe 19 aprilie.

Tarile care au expunere directa din punct de vedere al comertului, al turismului si al finantelor vor simti presiunea in crestere, existand si un risc mai ridicat de instabilitate in anumite regiuni, cum ar fi Africa Subsahariana, America Latina, Caucaz si Asia Centrala. In acelasi timp, insecuritatea alimentara va spori probabil in zone din Africa si Orientul Mijlociu, unde tari ca Egipt importa 80% din graul lor din Rusia si Ucraina, avertizeaza FMI.

Pe termen mai lung, "razboiul ar putea afecta in mod fundamental ordinea economica globala si geopolitica prin reconfigurarea lantului de aprovizionare, a livrarilor de energie, a retelelor de plati si a modului in care statele vor regandi detinerile valutare", apreciaza FMI, potrivit Agerpres.

Institutia se asteapta la recesiuni profunde in Rusia si Ucraina si estimeaza ca Europa s-ar putea confrunta cu perturbari ale importurilor de gaze naturale si ale lantului de aprovizionare.

Europa de Est, care a absorbit cea mai mare parte din cele trei milioane de refugiati ucraineni, se va confrunta, ca rezultat, cu costuri de finantare mai ridicate.

Sursa: