Oare criza ruso-ucraineana s-a incheiat? Putin probabil. Dupa o sedinta transmisa in direct a Consiliului de Securitate a Federatiei Ruse in care liderii celor mai importante institutii au fost chemati sa comenteze si sa decida daca sunt pentru sau impotriva independentei republicilor populare Donetk si Lugansk, presedintele Vladimir Putin a tinut un lung discurs, despre trecutul mai apropiat sau mai indepartat al Ucrainei, pentru a anunta - intr-un discurs tinut la ceas de seara - ca recunoaste independenta celor doua republici separatiste.

Intregul discurs dezvolta ideilor articolului lui Putin din iulie 2021, “Unitatea istorica a rusilor si ucrainenilor”, in care Lenin e de vina pentru trasarea granitelor Ucrainei iar americanii sunt cei care astazi au pus stapanire pe Ucraina. Rusii si cei care vorbesc limba rusa sunt discriminati, biserica rusa este supusa persecutiei.

Totul este contorsionat in viziunea lui Putin, tot ce face astazi Rusia este trecut in contul Ucrainei. Abia si-a incheiat discursul, ca Putin a si semnat nu doar actul de recunoastere a celor doua republici separatiste dar si tratatele de prietenie, cooperare si ajutor reciproc intre Rusia si republicile populare din Donetk si Lugansk. Marti, Duma si Consiliul Federatiei, camerele superioara si inferioara ale parlamentului din Rusia, sunt chemate sa aprobe prin vot aceste documente.

Inca de vineri, 18 februarie, comentatorii constantau ca autoritatile rusesti au adoptat scenariul georgian. In Osetia de Sud, la 3 august 2008, a inceput evacuarea populatiei civile, femeilor, copiilor si batranilor, cu autobuzele. In Donbass, in patru zile, au fost evacuate mai mult de 65.000 de persoane. In capitala Osetiei de Sud au fost organizate atentate, explodau cu mult zgomot bombe plasate in automobile sau in cladiri abandonate, erau aruncate in aer conducte. Si totul, fara victime umane. La fel si in Donetk…. numai ca acum, a fost evident inca din primul moment ca totul este o operatiune pregatita in scopuri de propaganda si manipulare.

Discursurile presedintilor separatisti din Donetk si Lugansk prin care anuntau evacuarea populatiei erau inregistrate cu doua zile inainte, nu erau rezultatul incidentelor din Donbass din dimineata de 18 februarie. Masina sefului politiei din Donetk aruncata in aer, prezentata ca un atentat terorist al serviciilor ucrainene, era un fake grosolan. A fost aruncata in aer alta masina, una veche, pe care au montat placutele masinii sefului politiei.

Serviciile secrete ale separatistilor pretindeau ca au prins un spion ucrainean care pregatea atentate teroriste, pe care l-au si anchetat si au difuzat fragmente video din ancheta. El era acuzat ca a participat la aruncarea in aer a masinii sefului politiei din Donetk, numai ca “atentatul” a avut loc vineri, 18 februrie, iar “agentul ucrainean” a fost arestat si anchetat cu o zi inainte, la 17 februarie.

Alte incidente prezentate de televiziunile din Rusia au fost demontate de analisti. Fie imaginile erau vechi, din 2015, in mai multe situatii. In alt caz, o casa era atacata cu arme automate noaptea de serviciile de securitate din Donetk pe motiv ca acolo s-ar ascunde agenti ucraineni, pentru ca a doua zi acceasi casa sa fie prezentata ca fiind atacata cu obuze de armata ucraineana.

Balbele penibile ale serviciilor secrete rusesti ar fi continuat probabil mai mult insa dupa trei zile de evacuare fortata din Donbass a zeci de mii de femei, copii si batrani, Putin a decis sa recunoasca independenta republicilor populare separatiste Donetk si Lugansk, intr-un spectacol cu scene antologice printr-o sedinta televizata a Consiliui de Securitate, un fel de Birou Politic extins, de pe vremuri, in care toti incercau sa ghiceasca ce a decis seful si sa-l linguseasca.

Inca de vineri, comentatorii au tras concluzia ca Putin utilizeaza elemente din scenariul georgian - august 2008. Acolo, insa, recunoasterea independentei s-a produs dupa razboiul ruso-georgian. Iar aici nici n-a avut loc un razboi propriu zis, desi trupele sunt masate la granita inca din noiembrie. Poate pentru ca Vladimir Zelenski si liderii occidentali au invatat ceva din evenimentele din vara 2008 si sunt mai precauti, evitand sa-i ofere lui Putin vreun pretext ca sa invadeze Ucraina.

Sursa: