Renumitul actor american Bill Cosby, in varsta de 80 de ani a fost gasit vinovat de agresiune sexuala si risca pana la 30 de ani de inchisoare. El este acuzat ca ar fi abuzat sexual o femeie in anul 2004. Decizia, insa, vizeaza doar una dintre cele peste 50 de victime care au depus plangeri impotriva actorului. Cosby respinge acuzatiile, iar avocatii spun ca vor ataca hotararea.
“Este un pervers, nu ne da din mana.”
Thomas MESEREAU, AVOCAT: “Suntem foarte dezamagiti de acest verdict. Nu credem ca domnul Cosby este vinovat de ceva, iar lupta inca nu s-a incheiat.”
Bill Cosby, cunoscut pentru interpretarea unui tata iubitor in serialul din anii 80' “The Cosby Show” risca 10 ani de inchisoare pentru fiecare dintre capetele de acuzare formulate impotriva lui pentru comiterea unor agresiuni sexuale in forma agravata.
Starul american a fost invinuit ca a drogat-o si agresat-o sexual pe Andrea Constand, acum in varsta de 45 de ani.
Femeia a fost prezenta in sala de judecata in momentul pronuntarii verdictului, care a fost anuntat dupa deliberari ce au durat 14 ore. Bill Cosby a afirmat in cadrul procesului ca toate raporturile lui sexuale au fost consensuale. Alte cateva femei care la fel l-au acuzat pe comediantul american de agresiune sexuala, au plans dupa ce au aflat decizia juriului.
In total, actorul american a fost acuzat de peste 50 de femei de comiterea unor acte de agresiune sexuala.
Lili BERNARD, VICTIMA: “Nu vorbim doar despre o victorie in privinta uneia dintre noi, cele 62 de femei, care au vorbit public despre ce li s-a intamplat cu ajutorul Gloriei Allred. Este o victorie pentru toate femeile si pentru toate victimile care au fost agresate sexual.”
Decizia unanima a juriului - alcatuit din sapte barbati si cinci femei, a fost anuntata la mai putin de un an dupa ce un alt juriu nu a putut sa ajunga la o hotarare in cadrul unui prim proces, bazat pe aceleasi acuzatii. Din acest motiv, judecatorul de caz a fost obligat sa solicite anularea procesului, iar procurorii americani au decis, apoi, sa il puna din nou sub acuzare pe Bill Cosby.
Procesul actorului american reprezinta, potrivit Reuters, o victorie decisiva obtinuta de procurori in cadrul unuia dintre primele procese in care a fost judecata o celebritate din industria de divertisment dupa aparitia miscarii MeToo, prin care femeile isi povestesc experiente de hartuire sexuala.

