Directorul general al companiei de stat Unifarm, Adrian Ionel, este urmarit penal si a fost plasat sub control judiciar de catre DNA pentru cinci infractiuni de coruptie. El este acuzat ca a cerut 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achizitie de echipamente de protectie, in timpul pandemiei de COVID. In plus, cele un milion de masti livrate prin contract Companiei Nationale Unifarm SA nu erau masti chirurgicale, ci masti de protectie neconforme cu standardele stipulate in contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protectie decat cele convenite in contract.

UPDATE: Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a solicitat marti intrunirea de urgenta a Consiliului de Administratie "in vederea luarii deciziilor care se impun in cazul directorului general al SC Unifarm SA, Adrian Ionel, in urma comunicatului Directiei Nationale Anticoruptie".

Potrivit DNA, Adrian Ionel, directorul Unifarm, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pentru infractiunile de:

luare de mita,

  • abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite,
  • complicitate la trafic de influenta,
  • instigare la fals intelectual,
  • folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane.

Ce acuzatii ii aduc procurorii directorului Unifaram:

Adrian Ionel a cerut si urma sa primeasca mita 760.000 de euro

In calitate de director general al C.N. Unifarm SA, Adrian Ionel ar fi cerut 760.000 euro unui intermediar care reprezenta o societate comerciala pentru ca Unifarm, companie de stat, sa atribuie un contract de achizitie a echipamentelor de protectie impotriva infectarii cu coronavirus (250.000 de combinezoane si 3 milioane de masti chirurgicale).

Contractul ar fi fost incheiat cu o firma privata, in prima jumatate a lunii martie 2020, cu incalcarea dispozitiilor prevazute in Legea 98/2016 privind achizitiile publice, atat in privinta modului in care a fost negociat, cat si a modului in care a fost atribuit, practic fara nicio procedura.

In plus, cele 1 milion de masti livrate si receptionate in prima transa Companiei Nationale Unifarm SA nu erau masti chirurgicale (produse incadrate in categoria dispozitivelor medicale), ci masti de protectie neconforme cu standardele stipulate in contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protectie decat cele convenite in contract.

Totodata, din functia pe care o ocupa, Adrian Ionel ar fi determinat un functionar din cadrul CN Unifarm SA sa ateste in mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, ca negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. In realitate, negocierea s-a realizat intre directorul general Ionel Eugen Adrian si intermediar, la un restaurant din municipiul Bucuresti, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului si a pretului echipamentelor de protectie.

Pentru acest „serviciu”, persoana intermediara a pretins de la reprezentantii societatii comerciale, pentru el si pentru functionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentand un procent de 18% din valoarea totala a contractului incheiat cu Unifarm. Din aceasta suma, Adrian Ionel urma sa primeasca suma de 760.000 euro convenita cu intermediarul.

Din cauza ca societatea comerciala furnizoare nu a achitat intermediarului nicio suma din procentul de 18 % convenit, Adrian Ionel, in calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterala a contractului.

Din totalul echipamentelor continute in contract a fost livrata si platita doar o parte, respectiv 1 milion de masti (care de altfel nu corespundeau specificatiilor tehnice) si 26.000 de combinezoane.

Prin modalitatea descrisa s-ar fi produs un prejudiciu in valoare de 2.380.000 lei companiei Unifarm SA, reprezentand contravaloarea celor 1 milion de masti de protectie neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Adrian Ionel, numit nelegal director al Unifarm

Procurorii DNA mai spun ca Adrian Ionel ar fi dobandit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu incalcarea dispozitiilor legale.

  • "Concret, in calitate de membru si presedinte al Consiliului de Administratie al Companiei Nationale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la sedinta din aceeasi data, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.
  • Or, dispozitiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice interzic in mod expres ca presedintele Consiliului de Administratie sa fie numit si director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administratie, printre care si Adrian Ionel. Acesta a emis si a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, in urma careia a obtinut venituri nete in cuantum de 498.722 lei (in perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020)", afirma DNA.

Directorul general al Unifarm a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, iar in acesta perioada are urmatoarele obligatii impuse de procurori:

  • sa nu exercite functia de director general si membru in Consiliul de Administratie al C.N. Unifarm SA,
  • sa nu paraseasca teritoriul Municipiului Bucuresti si judetul Ilfov, decat cu incuviintarea prealabila a procurorului,
  • sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar.

Potrivit DNA, directorului Unifarm i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.

Sursa: