Odata cu anuntul modificarilor facute in Parlament la legea gratierii, oamenii s-au mobilizat pe retelele de socializare si dupa ora 19 s-au adunat in Piata Victoriei.
Oamenii spun ca parlamentarii au uitat de protestele masive din luna februarie si ca sunt hotarati sa ramana in strada pentru ca noile amendamente sa nu devina realitate.
Protestarii au intonat imnul Romaniei si au ridicat lanternele spre cer, in amintirea imaginii memorabile cu Piata Victoriei luminata de blituri la manifestatiile de acum trei luni.
In urma protestelor de aseara, astazi comisia juridica din Senat a revenit asupra votului dat miercuri in privinta gratierii faptelor de coruptie si, de data aceasta, s-a votat ca acestea sa nu fie in randul infractiunilor gratiate.
De asemenea, s-a votat sa nu fie gratiate infractiunile de abuz in serviciu si conflict de interese. In luna februarie, romanii au iesit cu sutele de mii in strada pentru a protesta fata de ordonanta de urgenta privind modificarile codurilor penale. In rezultat, legea a fost abrogata.

