În această zi istorică pentru România, votul a început în forță încă de dimineață. Numărul alegătorilor a ajuns la această oră la peste 11 milioane. În marile orașe din țara vecină, secțiile au devenit neîncăpătoare de dimineață, iar cozile s-au întins până spre seară. De la tineri până la cei mai vârstnici, oamenii au așteptat răbdători, convinși că votul lor poate aduce o schimbare. Unii au venit direct de la petrecerea de nuntă, iar alții au parcurs kilometri întregi ca să ajungă la secție. La Galați, Buzău, București și în localitățile din toată țara, s-a votat cu speranța într-un un viitor mai bun.
„-Trebuie să votăm, ne alegem președintele.
-Votul nu este o bucată de hârtie pe care punem cu ștampila, este strigătul nostru că existăm.
-Cum să nu fie important? Mai ales acum?”
„-Să fim liberi, să avem o țară frumoasă.
-Contează, un vot contează mult.”
Românii din toate colțurile țării – de la Constanța la Cluj, de la Iași la Timișoara – au ieșit la vot încă de dimineață. În marile orașe, secțiile s-au aglomerat rapid, semn că mulți își doresc o schimbare și visează la un viitor mai stabil și prosper.
„-Ce îți dorești de la viitorul președinte?
-Să repare țara.
-Este important pentru că este opinia ta, dacă nu mergi la vot, nu ai cum să te plângi apoi că țara merge prost.”
„-Ce așteptați de la noul președinte?
-O nouă schimbare.”
Nici în a doua parte a zilei nu s-au risipit cozile. La București, oamenii au așteptat răbdători minute bune pentru a putea vota, dar spun că merită efortul.
„-Chiar sunt bucuroasă că oamenii vin să voteze.
-Nu am văzut atâția niciodată, chiar îi scriam fiicei - nu veni acum că sunt mulți.”
-Am votat pentru un viitor mai bun pentru copii.”
În Galați, direct de la petrecerea de nuntă, unii miri au ales să meargă la votare, chiar la deschiderea secției de vot.
„-Sunt primii?
-Da.
-Mai târziu vom avea o petrecere și am zis "hai să mergem la vot, să încercăm să schimbăm România într-o Românie de calitate.”
Și cei mai longevivi români dau exemplu de spirit civic. Într-un secol de viață, Gică Baciu din Buzău nici nu mai știe de câte ori a votat - atât în comunism, cât și în democrație. A mers și azi, să-și exprime opțiunea.
„Eu votez de când am ieșit la vârstă de vot, întotdeauna am votat pentru țară, să fim liberi, să avem o țară frumoasă.”
Bătrânii spun că votul este o datorie, pe care o vor îndeplini chiar dacă au de parcurs kilometri întregi până la secție.
„-Tăticul meu era mereu primul la vot.
-Ați moștenit.
-Ce să facem așa suntem.
-Fie toată lumea bucuroasă, fie tată țara să fie împlinită, vreau. Mai ales tineretul, noi suntem bătrâni. Vreau tineretul să simtă un bine!”

