Rusia a criticat aderarea Muntenegrului la NATO si a amenintat ca vor fi consecinte. Aseara, Muntenegru a devenit oficial al 29-lea stat membru NATO. Documentele de aderare au fost depuse de ministrul de Externe, in cadrul unei ceremonii organizate la Washington.


Dusko MARKOVIC, PREMIERUL MUNTENEGRULUI ”Este o zi importanta pentru Muntenegru, este ziua în care a devenit membru NATO. Este un eveniment isoric.”

Documentele oficiale de aderare au fost depuse de ministrul de Externe al Muntenegrului, in cadrul ceremoniei organizate la Departamentul de Stat american. Prezent a fost si secretarul general  NATO, care a spus ca aderarea este buna pentru pacea si securitatea internationala.

Jens STOLTENBERG, SECRETAR GENERAL NATO ”Aderarea Muntenegrului este un lucru bun pentru aceasta tara. Este, de asemenea, un lucru bun pentru stabilitatea Balcanilor de Vest si pentru pacea si securitatea internationala.”

In schimb, Rusia s-a revoltat dupa aderarea oficiala. Intr-un comunicat emis de ministerul rus de Externe scrie ca Moscova isi rezerva dreptul de a lua masuri pe baza reciprocitatii, nu este clar insa despre ce este vorba. Relatiile dintre Muntenegru si Rusia s-au inrautatit dupa ce autoritatile de la Pogorica au anuntat ca tara intentioneaza sa adere la NATO.

Ministerul muntenegrean de Externe sustine ca autoritatile de la Kremlin au o lista secreta cu oficiali care nu au dreptul sa intre in Rusia. In jur de 70 de oameni ar fi inclusi in ea, printre ei ar fi premierul si presedintele Parlamentului din Muntenegru. Moscova a anuntat ca nu va dezvalui lista persoanelor indezirabile din aceasta tara.