Rusia a acuzat, luni, Uniunea Europeană de amestec în alegerile desfăşurate duminică în Armenia şi câştigate de partidul premierului Nikol Paşinian. Într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe de la Moscova, Maria Zaharova, a afirmat că scrutinul s-a desfășurat „într-un context de presiuni fără precedent asupra opoziției” .

„Alegerile legislative au avut loc într-un context de presiuni fără precedent asupra opoziţiei şi de amestec din partea Occidentului, în primul rând a UE”, a afirmat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe de la Moscova, Maria Zaharova, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Relaţiile Armeniei cu Rusia au fost unul din cele mai importante subiecte ale campaniei electorale.

Zaharova a susţinut că întreaga campanie, precum şi scrutinul propriu-zis „s-au desfăşurat într-un climat de reprimare severă a partidelor şi mişcărilor de opoziţie, a militanţilor şi susţinătorilor lor, de către autorităţile armene”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei că la alegeri au avut loc „numeroase nereguli”, însă nu a făcut precizări.

De amestec în alegeri, în special printr-o campanie de dezinformare a alegătorilor, a fost acuzată şi Rusia, reaminteşte AFP.

Paşinian, care a reorientat Armenia către Occident, a obţinut o victorie clară la urne, cu aproape 50% din voturi, conform Comisiei Electorale de la Erevan.

Opozanţii pro-ruşi, în primul rând Samvel Karapetian, au susţinut că au existat nereguli şi au menţionat că au fost arestaţi membri ai echipei de campanie a partidului acestuia, Armenia Puternică, formaţiune care a întrunit sub 25% din opţiunile electoratului armean, scrie digi24.ro.

Armenia a ales Europa

Armenia a ales să meargă spre Occident. Partidul premierului Nikol Pașinian a învins în alegerile parlamentare de ieri. Formaţiunea „Contractul Civil” al premierul Pașinian a obţinut 54,5% din voturi, iar alianţa pro-rusă „Armenia Puternică” s-a clasat pe locul al doilea, cu 21,9% din voturi.

Citeste si :  Armenia a ales Europa: Premierul Nikol Pașinian a învins în alegerile parlamentare și va forma singur noul guvern - VIDEO