Orice tara care isi ofera Ucrainei aerodromurile sau aeroporturile sale pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerata ca a intrat in conflict, a declarat duminica un purtator de cuvant al ministerului rus al Apararii, citat de reuters.

Publicat:06.03.2022, 18:46

„Folosirea retelelor de aeroporturi sau aerodromuri ale altor tari pentru a gazdui aeronave militare ucrainene si utilizarea lor ulterioara impotriva fortelor armate ruse poate fi considerata ca o implicare a acestor state intr-un conflict armat”, a declarat purtatorul de cuvant Igor Konasenkov, citat de agentia de presa Interfax.

Amenintarea vine in contextul in care din Polonia si Romania, tari direct vecine cu Ucraina, sunt asteptate ajutoarele militare din partea Vestului, Romania a returnat Ucrainei avionul de vanatoare Suhoi Su-27 in urma cu cateva zile dupa ce aterizase la aeroportul din Bacau, iar Polonia este in discutii cu SUA pentru a gasi o varianta prin care sa ofere Ucrainei avioanele sale de vanatoare MiG-29.

Amenintarea ca statele care ofera aeroporturile ca ajutor Ucrainei ar fi considerate beligerante vine dupa ce chiar presedintele rus Vladimir Putin a facut ieri alte declaratii transante privind discutiile ca NATO sa creeze o zona de excludere aeriana deasupra Ucrainei.

Vladimir Putin a avertizat ca instituirea unei zone de excludere aeriana in Ucraina ar face Federatia Rusa sa considere tarile care se alatura acestui demers ca parte la conflict.

De asemenea, el a spus ca sanctiunile masive impuse de Occident „seamana cu o declaratie de razboi, dar nu este inca”.

NATO respinge cererea lui Zelenski de creare a unei zone de excludere aeriana in Ucraina.

Sursa: