Rusia și-a manifestat vineri „îngrijorarea” față de atacurile Israelului asupra unor obiective nucleare și militare din Iran, condamnând „escaladarea puternică a tensiunilor” din Orientul Mijlociu, potrivit AFP, scrie știrileprotv.ro
„Rusia este îngrijorată şi condamnă escaladarea accentuată a tensiunilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, adăugând că preşedintele Vladimir Putin este "informat în timp real" despre evenimente.
Ambasadele Rusiei din Israel şi Iran au recomandat ulterior cetăţenilor ruşi să evite să călătorească în cele două ţări.
Care este relația Rusiei cu cele două state
„Comunitatea internaţională trebuie să facă tot posibilul pentru a pune capăt violenţei şi pentru a readuce părţile la masa negocierilor", a declarat Leonid Sluţki, şeful Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat a Rusiei.
„Un război total între Iran şi Israel ar putea cuprinde întregul Orient Mijlociu şi ar putea duce la un al treilea război mondial", şi-a exprimat el îngrijorarea.
Rusia menţine în mod tradiţional relaţii bune cu Israelul, care găzduieşte o comunitate importantă rusofonă. Cu toate acestea, aceste legături au fost afectate de ofensiva rusă din Ucraina, iar Moscova a criticat ferm războiul Israelului din Fâşia Gaza.
Moscova s-a apropiat de Teheran în ultimii ani, Iranul fiind acuzat de participarea la acţiunile militare ruse din Ucraina prin furnizarea de rachete şi drone explozive.
Israelul a lansat lovituri fără precedent asupra Iranului, vizând programul său nuclear și lideri militari de rang înalt într-un atac despre care premierul Benjamin Netanyahu a declarat că va dura mai multe zile. Armata israeliană susține că au fost folosite 200 de avioane de vânătoare. Ca represalii, Iranul a lansat peste 100 de drone către teritoriul israelian, a declarat armata israeliană.
Netanyahu a declarat că „Operațiunea Rising Lion” a lovit principala instalație de îmbogățire a Iranului din Natanz, oamenii de știință din domeniul nuclear și ceea ce el a numit „inima programului de rachete balistice al Iranului”.