Dupa destramarea URSS, bazinul Marii Negre a fost neglijat deopotriva de Romania si de NATO, cum, de altfel, fusese neglijata aproape 20 de ani si capacitatea Rusiei de a reveni la ambitiile ei imperialiste. Dupa anexarea Crimeei, a devenit evident ca Moscova nu se va opri, iar tinta sa este detinerea controlului militar total asupra Marii Negre. Acest lucru devine tot mai mult o realitate.
Marea Neagra, Marea Baltica, estul Mediteranei, zona Arcticii – patru regiuni strategice si tot atâtea locuri in care apar „bule” rusesti, mai mici sau mai mari.
in limbajul analistilor si strategilor militari, bulele sunt codificate drept A2/AD. Iar concret este vorba de zone de excludere aeriana, de perimetre securizate si cvasi-impenetrabile, in care fortele armate inamice nu doar ca nu pot conduce atacuri-surpriza, dar nu isi mai permit nici sa planifice vreo forma de atac. Cel putin nu fara sa isi asume pierderi grele.
A2/AD nu este propriu-zis o super-arma, ci o retea complexa, care cuprinde radare avansate, sisteme de razboi cibernetic si electronic, baterii de rachete (navale, amplasate la sol si aeropurtate). Este un sistem defensiv, dar care prezinta suficiente elemente ce l-ar plasa la granita defensiv-ofensiv. Motivul? Raza de actiune a unei asemenea bule se poate intinde pâna la 5-600 de kilometri. Este, de aceea, previzibil ce avantaje strategice ar oferi un „sirag” de bule A2/AD, in masura in care ar exista un stat capabil sa-l puna in opera.
Citeste mai departe pe: Digi24.ro


