Viceprim-ministrul rus Alexander Novak a declarat duminica ca Rusia este pregatita sa reia aprovizionarea cu gaze catre Europa prin conducta Yamal-Europe, informeaza Reuters, scrie hotnews.ro.
„Piata europeana ramane relevanta pe masura ce deficitul de gaze persista si avem toate oportunitatile de a relua aprovizionarea. De exemplu, conducta Yamal-Europe, care a fost oprita din motive politice, ramane nefolosita", a declarat Alexander Novak pentru agentia de stiri TASS, potrivit Agerpres.
Conducta Yamal-Europe a fost oprita din decembrie 2021 deoarece Polonia a renuntat sa cumpere din Rusia in favoarea utilizarii gazului stocat in Germania. In mai, Varsovia a reziliat acordul cu Rusia dupa ce a respins anterior cererea Moscovei de a plati in ruble. Gazprom a reactionat intrerupand aprovizionarea si a informat ca nu va mai putea exporta gaze prin Polonia dupa ce Moscova a impus sanctiuni companiei care detine tronsonul polonez al conductei Yamal-Europe.
Novak a reiterat, de asemenea, ca Moscova discuta despre livrari suplimentare de gaze prin Turcia dupa crearea unui hub in aceasta tara. El a mai spus ca Moscova estimeaza ca a livrat 21 de miliarde de metri cubi de gaz natural lichefiat (GNL) in Europa in 2022.
„Anul acesta am reusit sa crestem semnificativ livrarile de GNL catre Europa", a spus vicepremierul rus.„In cele 11 luni ale anului 2022 au crescut la 19,4 miliarde de metri cubi, pana la sfarsitul anului se asteapta 21 de miliarde de metri cubi".


