Administratia Vladimir Putin a declarat personae non gratae doi diplomati din cadrul Ambasadei Cehiei din Moscova, cerandu-le sa paraseasca Rusia in 48 de ore, informeaza mediafax.ro, citand agentia de presa Interfax.

In virtutea principiului reciprocitatii si in conformitate cu Articolul 9 al Conventiei de la Viena privind Relatiile Diplomatice, doi angajati ai Ambasadei Cehiei din Moscova au fost declarati personae non gratae. Li s-a cerut sa paraseasca teritoriul Federatiei Ruse impreuna cu familiile pana pe 17 iunie anul curent", a comunicat Ministerul rus de Externe.

Pe 5 iunie, Guvernul Cehiei a anuntat decizia de expulzare a doi diplomati rusi, dupa raspandirea unui zvon referitor la un presupus atac care ar fi vizat politicieni de la Praga. Guvernul de la Paraga a sustinut ca un angajat al Ambasadei Rusiei a transmis informatii inventate despre planul unui atac asupra unor politicieni cehi. "Un angajat al Ambasadei Rusiei a transmis Serviciului de informatii BIS date inventate despre un atac planificat asupra unor politicieni cehi. Am adoptat masurile adecvate, declarand personae non gratae doi membri ai personalului Ambasadei", a declarat premierul Andrej Babis.

In martie, presa ceha a relatat ca un diplomat rus, Andrej Viktorovic Konceakov, intentiona sa comita un atac cu ricina asupra unor politicieni din Praga. Diplomatul rus a respins acuzatiile. Ulterior, s-a aflat ca informatiile despre atacul planificat erau false, fiind rezultatul unei dispute intre angajati ai Ambasadei Rusiei din Praga.