Rusia nu va porni un razboi impotriva Turciei, dupa doborarea avionului rusesc. Aceasta asigurare vine din partea Ministrului rus de Externe. Incidentul de ieri a fost discutat aseara de ambasadorii NATO care au chemat cele 2 tari la dialog. Rusia a publicat o harta care ar demonstra ca avionul rusesc nu a intrat in spatiul aerian al Turciei iar liderul de la Ancara a declarat astazi ca aviatia turca nu stia ca aparatul doborat este rusesc.
Ministerul rus al Apararii a publicat imagini in care s-ar arata traseul efectuat de avionul militar rus- in imagini acesta este prezentat cu linia rosie. Potrivit presei ruse, avionul turcesc, de culoare verde in imagini, este cel care a trecut granita Siriei pentru a ataca aparatul rusesc. Turcia a anuntat ca avionul Suhoi a fost avertizat de 10 ori in 5 minute, ca a patruns in spatiul sau aerian, iar astazi a publicat o inregistrare audio in care pilotii rusi sunt indemnati sa paraseasca zona.
”Va vorbesc fortele aeriene turce. Va apropiati de spatiul aerian al Turciei. Schimbati directia spre sud imediat.”
Autenticitatea inregistrarii nu a fost deocamdata confirmata. Intre timp, presedintele turc spune ca nu s-a stiut ca avionul este unul rusesc.
Recep TAYYP ERDOGAN, PRESEDINTELE TURCIEI: ”Mai târziu am aflat ca este un avion militar rusesc, dupa anuntul autoritatilor ruse. Noi nu dorim escaladarea acestui incident.”
Si Turcia a publicat imagini radar in care se arata ca avionul rusilor pare sa fi intrat in spatiul sau aerian. Pe de alta parte, specialistii spun ca la viteza unui Suhoi-24, pilotul poate in cateva secunde sa treaca deasupra granitei turco-siriene, fara sa-si dea seama, deoarce cativa kilometri nu inseamna aproape nimic. Astfel informatiile celor doua tari asupra incidentului sunt contradictorii. Tarile NATO au chemat Rusia si Turcia sa discute, iar conflictul sa fie solutionat pasnic.
Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL NATO: ”Fac apel la calm pentur a nu se ajunge la o escaldare. Diplomatia este importanta pentru a rezolva aceasta situatie.”
Ce tine de piloti, autoritatile rusesti au confirmat ca unul tintre ei a decedat, iar altul este in viata si se afla in siguranta.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE RUSIEI: ”A fost salvat. Cred ca se afla deja în baza noastra din Siria.”
Putin a mai anuntat ca pilotul decedat va fi decorat post-mortem, iar cel salvat va primi titlul de erou al Rusiei. Astazi, ministrul rus de Externe a anuntat ca Rusia nu va porni un razboi impotriva Turciei, dupa doborarea avionului. In schimb, vor fi luate noi masuri de securitate in Siria, pentru a preveni astfel de incidente.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE RUSIEI: ”La baza noastra din Siria va fi instalat un complex de rachete antiaeriene S-300. Sper ca acestea, dar si alte masuri vor fi suficiente pentru siguranta zborurilor.”
Distrugatorul rusesc de rachete “Moscova”, echipat cu sisteme antiaeriene, a fost desfasurat in zona de coasta a Latakiei, de unde va distruge orice tinta ce va prezenta pericol pentru aviatia rusa. Dupa incidentul de ieri, Vladimir Putin le-a recomandat cetatenilor rusi sa nu viziteze Turcia in aceasta perioada. Si asta pentru ca in aceasta tara exista pericol si se pot intampla noi incidente tragice.
Turcia si Rusia aveau pana acum relatii stranse in domeniul comertului, gazelor naturale, consturctiei si turismului. In septembrie, in Rusia a fost inaugurata una dintre cele mai mari moschei din Europa.

