Rusia va trebui să dea socoteală pentru crimele de război comise în Ucraina şi să plătească distrugerile pe care le-a cauzat, indiferent de viitorul acord de pace, cere şeful în exerciţiu al diplomaţiei europene Josep Borrell, scrie digi24.ro.
„Pacea, pentru ca să fie pace, şi nu doar un armistiţiu, trebuie să fie dreaptă şi durabilă”, a subliniat Josep Borrell, primul oficial european de rang înalt care a vizitat Ucraina după alegerea lui Donald Trump în Statele Unite, a cărui promisiune că va încheia războiul în 24 de ore, îi face pe ucrainei să le frie frică de faptul că ar putea fi obligaţi să cedeze teritorii Rusiei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Este un avertisment adresat celor care spun că acest război trebuie să înceteze şi că trebuie să se termine cât mai repede posibil şi că puţin contează cum”, a declarat Borrell într-o vizită în regiunea Cernihiv (nord).
„Ceea ce contează este ca războiul să se termine în aşa fel încât să se dea socoteală, să nu fie doar o reconstrucţie economică, ci ca fiecare să dea socoteală de faptele sale”, a declarat şeful în exerciţiu al diplomaţiei Uniunii Europene (UE).
El a făcut aceste declaraţii în urma unei vizite la în subsolul unei şcoli din satul Iahidne, unde 300 de civili ucraineni au fost încarceraţi timp de o lună, în condiţii atroce, de către trupe ruseşti, după invazia din 2022.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


