Trupul neinsufletit al opozantului rus Aleksei Navalnii a fost localizat la spitalul clinic din orasul invecinat cu inchisoarea in care a murit. Este pazit in asteptarea unor specialisti de la Moscova, transmite stirileprotv.ro.

Oricum legistii locali nu indraznesc sa faca autopsia, de teama unor probabile complicatii si presiuni politice. Potrivit unei surse din spital, trupul ar prezenta vanatai de felul celor care apar in cazul unei resuscitari dupa convulsii.

Arestati, batuti, tarati cu fata prin zapada. Acesta e tratamentul rezervat de autoritati rusilor care au iesit in mod spontan in strada ca sa depuna flori si sa aprinda lumanari in amintirea lui Aleksei Navalnii.

Asemenea mitinguri au avut loc in peste 30 de orase ale Rusiei. Peste tot, fortele de ordine au intervenit brutal, i-au arestat pe participanti si au distrus micile altare.

Pe de alta parte, potrivit marturiei unui detinut de la colonia penitenciara Lupul Polar, unde era incarcerat Navalnii, acesta ar fi murit nu vineri, cum s-a anuntat, ci in seara de joi, cand s-a starnit o mare agitatie in baraci si in curte. A fost un du-te- vino de masini si s-au inasprit masurile de ordine.

Doua surse de rang inalt din Comitetul de Investigatii al Rusiei, citate de presa de opozitie din exil, au declarat ca Navalnii ar fi fost „otravit lent, inca din august”.

Principalul "instigator" ar fi fost chiar seful Comitetului de Investigatii, Aleksandr Bastrikin, lezat personal de anchetele anti-coruptie facute de Navalnii si fundatia lui.

Nina Khrushcheva, istoric rus, stranepoata lui Hrusciov: ”Chiar daca nu a fost un ordin direct de la Kremlin, era clar ca sistemul il va ucide. A murit de mana statului”.

Jill Dougherty, analist CNN: ”In inchisoare a fost tratat ingrozitor. A fost o moarte lenta. Era trimis la izolare in fiecare saptamana, era mutat de colo-colo. Kremlinul voia ca lumea sa-l uite”.

Navalnii a petrecut in total 300 de zile in izolare pentru acuzatii ridicole, cum ar fi salutul insuficient de voios ori neincheierea unui nasture.

”Tradatorul de Putin ii tine pe rusi in robie”

In celula de izolare, patul era ridicat si blocat de perete dimineata, iar pe tot parcursul zilei nu putea nici sa se intinda, nici sa stea jos. In ultimul an si jumatate, lui Navalnii nu i s-a permis sa se intalneasca sau sa vorbeasca la telefon cu sotia si cei doi copii ai sai.

Nigel Gould-Davies, senior fellow for Russia & Eurasia at the International Institute for Strategic Studies: ”Trece dincolo de ura personala a lui Putin. Pur si simplu, (Putin) nu rabda ca o voce atat de talentata si de convingatoare sa-i comenteze deciziile. Este un moment de cotitura, prin care Kremlinul arata ca nu toloreaza nici macar vocile captive. Si ca, acum, sentinta pentru opozitia rusa nu este inchisoarea, ci moartea!”.

Nina Khrushcheva: ”La intrebarea daca moartea lui acum ajuta sau nu regimul Putin, logic vorbind nu pica bine pentru Putin in prag de alegeri. Dar, intr-o minte paranoida precum a cuiva care e la putere de 25 de ani, martirii morti sunt preferabili martirilor vii pentru ca nu au aceeasi putere de a mobiliza proteste”.

Batrana: ”Tradatorul de Putin ii tine pe rusi in robie. Eu sunt batrana, mai mult decat sa ma omoare n-au ce sa-mi faca! Oameni buni, noi contam! Fara oameni nu se face nimic! De ce ii ascultam? De ce ne supunem? Suntem 140 de milioane! De ce nu ne rasculam si nu-l dam jos (pe Putin)?”.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.