Expertii rusi au anchetat la Douma si sustin ca nu a existat niciun atac chimic.
Specialistii rusi care au anchetat la Douma, unde regimul sirian este acuzat ca a lansat un atac chimic împotriva rebelilor, nu au gasit “nicio urma” de substanta chimica, a asigurat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de AFP si Reuters.
“Specialistii nostri militari au fost deja acolo (...). Nu au descoperit nicio urma de clor sau alta substanta chimica folosita împotriva civililor”, a declarat el într-o conferinta de presa.
Printre altele, seful diplomatiei ruse a avertizat ca loviturile ce au vizat luni dimineata o baza militara a regimului în centrul Siriei, pentru care Damascul si Moscova au facut responsabil Israelul, reprezinta o “evolutie foarte periculoasa”.
“Aceasta este o evolutie foarte periculoasa a situatiei. Sper ca cel putin militarii americani si cei ai tarilor coalitiei conduse de SUA înteleg acest lucru”, a adaugat Lavrov, dupa o întâlnire la Moscova cu omologul sau tadjic.
Sursa: Agerpres


