România este în alertă, după ce o dronă rusească de război a lovit în miez de noapte un bloc cu 10 etaje din Galați. A urmat o explozie care s-a văzut de la kilometri distanță, iar un apartament a luat foc. 2 persoane - o femeie de 52 de ani și fiul ei de 14 - au fost rănite. Sunt primele victime făcute de conflict în afara teritoriilor Ucrainei și Rusiei. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar oamenii spun că deflagrația a cutremurat orașul. Atenție, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional!

Panica s-a instalat în Galați cu puțin inainte de ora 2:00.

Un sunet asurzitor și un zgomot puternic i-au trezit pe localnici din somn.

La scurt timp, cerul s-a luminat. A fost momentul în care drona rusească cu incarcatură explozivă a lovit blocul cu 10 etaje aflat pe strada Brăilei.

Un apartament a luat foc, iar flăcările s-au văzut de la mare distanță. Cele două persoane aflate în interior au reușit să iasă.

„Spui că a bubuit la noi în casă. Noi stăm în spatele blocului.”

„S-a simțit ca la cutremur. Și apoi am ieșit la balcon să văd ce se întâmplă și în fața blocului erau numai resturi căzute.”

„S-a simțit foarte puternic, am zis că s-a dărâmt un bloc.”

„Se pare că era în picaj și a intrat prin tavan se pare, prin acoperis.”

Autoritățile au trimis mesaje RO-ALERT pentru județele Tulcea, Galați și Brăila.
S-a activat și planul roșu de intervenție, iar polițiști, pompieri, militari și echipe SRI au ajuns în zonă.

Cătălin SION, ISU GALAȚI: „In urma exploziei 2 persoane care prezinta escoriatii primesc ingrijiri si au fost duse la spital. Totodata alte 2 persoane au suferit atacuri de panica si primesc tratament la fata locului”

70 de persoane au fost evacuate din bloc, iar alimentarea cu energie electrică și gaze a fost intreruptă.

„Eram la curte, la 2 stradute, destul de tare, foarte tare imediat dupa rolert, nici un minut.”

„Eram în drum spre casă. S-a auzit roalertul și nu știu la 1-2 minute distanță s-a auzit o explozie foarte mare M-am speriat si am plecat.”

Potrivit Ministerului Apărării, Rusia a atacat din nou azi-noapte obiective civile și de infrastructură din Ucraina, aflate în apropierea graniței noastre.

Daniel NISTOR, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL MAPN: „Două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, la ora 01.19, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române. Piloții aeronavelor au avut autorizare de angajare a țintelor pe toată durata alertei.”

În urma incidentului presedintele Nicusor Dan a convocat Consiliul Suprem de Aparare a Tarii si a anuntat aliatii NATO despre incident. Totodată a anunțat închiderea consulatului Rusiei de la Constanța, iar consulul rus - declarat persona non-grata. 

NICUSOR DAN - PREȘEDINTELE ROMÂNIEI: „Întreaga responsabilitate aparține Rusiei... am decis sa inchidem consultatul de la ct si sa declaram persona non grata ...”

Este pentru a 29 a oară - de la începutul războiului din Ucraina - când în spațiul aerian al României pătrund drone rusești. 

Agenția de presă de stat Tass a semnalat azi dimineață cititorilor ruși căderea unei drone în Galați, dar nu a precizat și originea aparatului fără pilot. Ministerul Român al Apărării a subliniat că drona căzută la Galați este una de proveniență rusească. Președintele Nicușor Dan a declarat și el că „responsabilitatea integrală pentru acest incident îi aparține Federației Ruse”.