S-au tras focuri de armă în apropierea lui Donald Trump, lângă clubul de golf pe care-l deține în Florida. FBI investighează ceea ce a declarat că ar fi fost o nouă tentativă de asasinat asupra candidatului republican la preşedinţia SUA. Un suspect a fost reținut. Donald Trump a transmis că este bine și că nu va ceda niciodată.
Incidentul a avut loc la Trump International Golf Club din Florida, unde fostul preşedinte, juca golf. Agenții Secret Service au văzut și au tras asupra unui bărbat înarmat aflat în tufișuri la marginea terenului de golf, la câteva sute de metri de locul unde se afla Trump, au declarat reprezentanți ai forțelor de ordine. Suspectul a lăsat la fața locului o pușcă de asalt de tip AK-47 și alte obiecte și a fugit într-un vehicul, dar a fost arestat ulterior.
Ric BRADSHAW, ȘERIFUL COMITATULUI PALM BEACH: “Trebuie să înțelegi că terenul de golf este înconjurat de arbuști. Deci, atunci când cineva intră în tufiș, aproape că nu se vede. Și la acest nivel la care se află acum, el nu este președinte, dacă ar fi fost, am fi avut securitate mai înaltă la acest teren de golf. Dar pentru că nu este, securitatea se limitează la zonele pe care serviciile secrete le consideră posibile.”
Un agent Secret service a tras focuri de armă către un suspect după ce a văzut țeava unei arme ieșind prin gardul terenului de golf al lui Trump. Potrivit New York Post, Secret Service a răspuns la un schimb de focuri care a avut loc între doi indivizi în fața clubului de golf din West Palm Beach, Florida, unde era cazat Donald Trump. Un martor spune că cei doi trăgători s-au țintit unul pe celălalt și că focul nu l-a vizat pe Trump. Suspectul a reușit să fugă cu un SUV negru, dar a fost reținut cu ajutorul unui martor care a reușit să-i fotografieze mașina.
Jeffrey VELTRE, AGENT SPECIAL RESPONSABIL DE FBI: “Am desfășurat o serie de resurse, inclusiv echipe de investigație, răspuns la criză, membri ai echipei, tehnicieni cu bombe și răspuns la dovezi, membri ai echipei, de asemenea. Ceea ce avem nevoie acum este ca publicul să evite zona din jurul terenului de golf.”
Presa americană a scris, citând surse din rândul forțelor de ordine, că suspectul este Ryan Wesley Routh, 58 de ani, din Hawaii. Reuters a găsit profiluri pe X, Facebook și Linked, însă la câteva ore după incident conturile respective nu mai puteau fi accesate. Cele trei conturi care poartă numele lui Routh sugerează că acesta a fost un susținător al Ucrainei în războiul acesteia împotriva agresiunii rusești. FBI investighează ceea ce a declarat a fi fost o nouă tentativă de asasinat asupra candidatului republican la preşedinţia SUA. În iulie, Trump a fost împuşcat de un bărbat înarmat în timpul unui miting de campanie în Pennsylvania, în ceea ce FBI a declarat a fi o tentativă de asasinat. Fostul preşedinte a fost rănit la ureche.

