Confruntarile din Fasia Gaza continua sa faca victime. Peste 26 de persoane, printre care cel putin 5 copii, au murit in urma tirurilor de artilerie lansate marti pe intreg teritoriu. Armata israeliana a cerut evacuarea imediata a populatiei din suburbiile orasului Gaza.


Explozii puternice puteau fi auzite marti dimineata pe intreg teritoriul Fisiei Gaza. Un atac a vizat sediul unui post de  televiziune. Cladirea a fost distrusa total, iar casele din apropiere au fost avariate. 26 de palestinieni, intre care 9 femei si 5 copii, au fost ucisi. In spitalul principal din Gaza scenele sunt ingrozitoare. Parintii isi pling copiii raniti, iar medicii cu greu fac fata numarului mare de pacienti.
Ambianta

Yassir YACUBI, DOCTOR: “ Mai mult de 15 copii sunt raniti. Ranile pot fi superficiale, dar pot fi si grave. Cinci copii au fost ucisi.”

Aviatia israeliana a lovit casa unui lider al miscarii Hamas, care se afla in acel moment in tabara de refugiati din nordul Fisiei Gaza. Prim-ministrul israelian a afirmat ca tara sa trebuie sa fie pregatita pentru o campanie de durata in Gaza.

Benjamin NETANYAHU, PRIM-MINISTRU, ISRAEL: “Trebuie sa fim pregatiti pentru o operatiune îndelungata în Gaza. Vom continua sa actionam ferm si cu responsabilitate pâna când vom finaliza misiunea.”

Armata israeliana a cerut luni seara populatiei din suburbiile orasului Gaza sa se evacueze imediat din zona si sa se indrepte spre centrul orasului. In urma atacurilor israeliene peste 1000 de palestinieni au fost ucisi, majoritatea civili, in cele 21 de zile de conflict. Dintre acestia peste 200 sunt copii.