Cel putin sapte persoane au murit si alte 12 au fost ranite joi, intr-o revolta izbucnita in inchisoarea Cadereyta, aflata la periferia orasului Monterrey, au declarat surse judiciare.
"Pana in prezent, a fost confirmata moartea a sapte persoane, iar patru dintre victime au fost carbonizate ", a declarat un purtator de cuvant al procurorului din statul Nuevo Leon.
Cele sapte victime "erau toti detinuti si au fost identificati", a afirmat Jorge Domene, purtator de cuvant al statului pentru probleme de securitate.
El a adaugat ca violentele au fost declansate in doua dintre zonele de plimbare din interiorul penitenciarului unde sunt incarcerati circa 2.000 de detinuti. Autoritatile au mobilizat pompieri, politisti si militari, care au patruns in inchisoare pentru a restabili ordinea.
Anchetatorii cred ca revoltele au fost provocate de uciderea unui detinut acuzat de rapire.
Presa locala afirma insa ca este posibil ca violentele sa fi fost declansate la aflarea vestii despre arestarea lui Carlo Oliva Castillo, alias La Rana, considerat drept numarul trei in ierarhia cartelului Zetas, acuzat pentru incendierea, in august, a cazinoului Royale din Monterey, intr-un atac soldat cu 52 de morti.


