Șapte state americane ar putea decide cine va controla Senatul în următorii doi ani. Deși Donald Trump a câștigat majoritatea acestora la prezidențialele din 2024, democrații au recuperat teren, iar sondajele indică acum curse extrem de strânse. În Kansas, un democrat ar putea obține un mandat în Senat pentru prima dată în 94 de ani, în timp ce în Texas democrații încearcă să câștige un loc pe care nu l-au mai obținut de aproape patru decenii. Rezultatul acestor confruntări ar putea schimba echilibrul de putere la Washington.

Din cele 50 de state americane, șapte sunt urmărite în mod special în cursa pentru controlul Senatului: Alaska, Texas, Kansas, Iowa, Ohio, Michigan, Maine.

După alegerile prezidențiale din 2024, republicanii au câștigat Alaska și Iowa, însă acum democrații încearcă să schimbe raportul de forțe.

În Alaska, diferența este de numai două puncte procentuale în favoarea candidatei democrate. Ultimul sondaj o cotează Mary Peltola cu 48 la sută, în timp ce republicanul Dan Sullivan are 46 la sută.

Nemulțumirile economice par să joace un rol important în această schimbare. Prețurile la alimente, combustibil și locuințe continuă să apese asupra bugetelor familiilor, iar tot mai mulți americani spun că veniturile nu mai țin pasul cu cheltuielile.

„Plătim mai mult la magazinele alimentare. Plătim mai mult la benzinării. Practic, plătim mai mult oriunde mergem.”

O cursă la fel de strânsă se anunță și în Iowa, unde reprezentatul democrat este cotat cu 48 la sută, față de 47 la sută pentru cel al republicanilor.

Cea mai neașteptată confruntare este în Kansas. Democratul Adam Hamilton conduce cu 49 la sută, față de 44 la sută pentru republicanul Roger Marshall.

Allan LICHTMAN, ANALIST POLITIC: „Cine și-ar fi imaginat, în urmă cu opt luni, că statul Kansas, care nu a mai trimis un democrat în Senat din 1932, din timpul administrației lui Herbert Hoover, va deveni un stat-cheie în această cursă electorală?”

Nemulțumirile fermierilor față de costurile combustibilului și îngrășămintelor, dar și raidurile ICE din localitățile unde lucrează mulți imigranți, au devenit teme importante în campanie.

Între timp, în Texas, democraților sondajul le atribuie 50 la sută, iar republicanilor 43 la sută. Un democrat nu a mai câștigat un mandat de senator în acest stat din 1988. O victorie ar însemna o schimbare istorică într-unul dintre cele mai mari bastioane republicane.

În alte trei state, democrații au un avans mai vizibil. Maine este de partea lor cu 51 la sută, față de 45 la sută pentru republicani. Diferența crește în Michigan, unde scorul este de 53 la 42 la sută, în timp ce în Ohio opoziția conduce cu 49 la 44 la sută. Dacă aceste tendințe se confirmă la urne, democrații ar putea câștiga mai multe mandate deținute acum de republicani și ar putea prelua controlul Senatului. Pentru Donald Trump, rezultatul ar putea fi un semnal clar al nemulțumirii unei părți a electoratului față de politicile administrației sale. Iar pentru democrați, câștigarea Senatului ar însemna nu doar o victorie electorală, ci și posibilitatea de a schimba raportul de putere la Washington.