Sase persoane au fost arestate, in urma asasinarii ambasadorului rus in Turcia. Totodata, o delegatie de la Moscova a ajuns astazi la Ankara pentru a efectua propria investigatie. Andrei Karlov a fost impuscat mortal, in timp ce tinea un discurs intr-o galerie de arta. Imaginile socante au fost surprinse de camerele de filmat.
Declaratia lui Andrei Karlov a fost intrerupta de cel putin 8 focuri de arma. Un tanar, care purta un costum negru, a tras in ambasadorul rus. In ambuscada creata, alte 3 persoane au fost ranite. Dupa ce Karlov s-a prabusit la pamant, atacatorul a continuat sa strige.
"Nu uitati de Alep! Nu uitati de Siria! Allah este mare! Numai moartea ma va scoate de aici."
Toti cei care au avut un rol in crimele din Alep, vor muri unul cate unul, au putut auzi oamenii aflati acolo. In scurt timp, muzeul a fost inconjurat de politisti, care au reusit sa-l anihileze pe atacator.
Tanarul, de 22 de ani, era un politist in cadrul trupelor de interventie antirevolta. Un fotograf care se afla in acel moment la expozitie a povestit ca totul a avut loc in cateva fractiuni de secunde.
"A împuscat si a îndreptat arma spre oameni. Am crezut ca le-a indicat oamenilor sa plece. Mi-am luat camera si am fotografiat. Apoi, am vazut oamenii cum fugeau în panica. L-am vazut pe ambasadorul rus la pamânt."
Rusia a reactionat prompt. Vladimir Putin a fost sunat de presedintele Turciei, iar apoi liderul de la Kremlin a convocat o sedinta de urgenta.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE "Atacul reprezinta o provocare care avea scopul sa zdruncine procesul de normalizare în Siria, care este sustinut de Rusia, Turcia, Iran si alte state interesate în încetarea conflictului sirian."
In ultima vreme, Turcia a fost vizata de mai multe atacuri teroriste. Totusi, cel de aseara este primul asupra unui diplomat strain.
Recep ERDOGAN, PRESEDITELE TURCIEI "Stim ca este o provocare care vizeaza relatiile dintre Rusia si Turcia Guvernul rus si cel turc nu se vor lasa provocati."
Binali YILDIRIM, PRIM-MINISTRU TURCIA "Durerea noastra este imensa. Împartim durerea cu rusii. Criminalul care a savârsit acest atac a fost lichidat."
Atacul a avut loc in ajunul unui summit cu privire la situatia din Siria si la care participa ministrii de externe din Rusia, Turcia si Iran.

