Scandal in Polonia, dupa ce niste fermieri i-au cerut presedintelui rus sa faca ordine in Ucraina. Ministrul de Interne de la Varsovia a reactionat imediat, spunand ca autorii vor fi pedepsiti. Fermierii polonezi protesteaza a doua zi fata de importurile de cereale din tara vecina.

Pe aceasta pancarta agatata de un tractor scrie in limba poloneza “Putin, fa ordine in Ucraina, la Bruxelles si in guvernul nostru.” Iar alaturi sta un steag sovietic. Potrivit unor informatii neoficiale, persoana care a postat acest banner va fi inculpata pentru propaganda in favoarea unui sistem de stat totalitar. Comentand situatia, ministrul polonez de Interne a confirmat ca vor fi luate masuri suplimentare impotriva autorului bannerului.

Unele gesturi negandite de fermierii polonezi au escaladat demonstratiile de la granita cu Ucraina. Cerealele imprastiate ieri pe sine erau dintr-un vagon care se indrepta spre Germania si nu ar fi intrat pe piata poloneza, a declarat ministrul Agriculturii din Ucraina.

„Incercam sa facem ceva in aceasta situatie dificila, importurile nu au fost oprite si ne luptam mai ales pentru asta. Vrem sa ne vindem recolta, iar pretul este scazut.”

Ministrul ucrainean al Economiei a spus ca Kievul a informat Comisia Europeana cu privire la actiunile protestatarilor polonezi de la granita ucraineana si se asteapta la un raspuns ferm. La randul sau, ucrainenii au anuntat ca vor bloca 3 puncte de trecere pana pe 15 martie, ca raspuns la actiunile polonezilor.

„Este nedrept ca polonezii sa blocheze granitele si de asemenea sa circule cu masinile lor fara sa stea la coada. Stam de 8 zile si in ciuda faptului ca camioanele poloneze circula fara coada, insotite de politie.”

Presedintele polonez a declarat ca guvernul de la Varsovia negociaza cu fermierii si sindicatele si ca spera ca problema sa fie rezolvata prin discutii.