Scriitorul american Phillip Roth, laureat al premiului Pulitzer, a murit la varsta de 85 de ani.
Observator lucid al societatii americane si al particularitatilor ei, scriitorul nascut la Newark (New Jersey) a fost mentionat cu regularitate drept posibil câstigator al premiului Nobel pentru literatura, dar nu l-a obtinut niciodata, informeaza agenţiile de presa citate de Agerpres.
New York Times si The New Yorker citeaza prieteni apropiati ai lui Roth. Potrivit agentului literar al lui Roth, Andrew Wylie, scriitorul a murit marti, la ora locala 22.30, de insuficienta cardiaca.
Biograful lui Philip Roth, Blake Bailey, a confirmat si el decesul scriitorului pe Twitter, afirmând ca a murit „înconjurat de prieteni de-o viata care l-au iubit profund”.
Roth s-a nascut pe 19 martie, 1933, la Newark, New Jersey, a absolvit Universitatea Bucknell si a urmat un masterat în literatura engleza la Universitatea din Chicago.
Roth a fost atât apreciat, cât si luat în derâdere pentru ca a prezentat fara cosmetizare nevrozele si obsesiile care au bântuit experinta moderna a evreilor americani. El a debutat cu nuvela „Goodbye, Columbus”, publicata în 1959 si premiata cu National Book Award pentru fictiune, conform News.ro.
Recunoasterea internationala a venit odata cu romanul „Complexul lui Portnoy/ Portnoy’s Complaint” (1969). Premiat, în 1997, cu Pulitzer pentru ”Pastorala americana”, el a primit, un an mai târziu, la Casa Alba, National Medal of Arts, iar în 2002, Gold Medal in Fiction, cea mai înalta distinctie a Academiei Americane, conferita anterior, unora ca John Dos Passos, William Faulkner si Saul Bellow.
Philip Roth a primit de doua ori National Book Award si National Book Critics Circle Award si de trei ori PEN/ Faulkner Award. În 2005, „Complotul împotriva Americii” a primit premiul Societatii Istoricilor Americani pentru „un roman istoric exceptional care abordeaza un subiect american” si a fost declarata cea mai buna carte a anului de New York Times, San Francisco Chronicle, Boston Globe, Chicago Sun-Times, Los Angeles Times Book Review, Washington Post Book World, Time, Newsweek si multe altele.
În Marea Britanie, „Complotul împotriva Americii” a fost distins cu W.H. Smith Award pentru cea mai buna carte a anului, facând din Roth primul autor dublu laureat din istoria acestui premiu. În acelasi an, Roth a devenit al treilea autor american în viata a carui opera a fost publicata într"‘o editie completa de Library of America. În 2011, i-a fost decernat, la Casa Alba, National Humanities Medal si a primit cel de-al patrulea Man Booker International Prize.
În octombrie 2017. Roth a fost inclus în prestigioasa colectie La Pléiade a editurii Gallimard. care a reunit într-un volum cinci romane si nuvele de tinerete ale scriitorului: „Complexul lui Portnoy”, „Goodbye, Columbus” (1959), „Sânul” (1972), carte scrisa la persoana întâi si primul text în care apare personajul David Kepesh, un alter ego al autorului, „Viata mea de barbat” (1974), primul text cu Nathan Zuckerman si „The Professeur of Desire” (1977), iarasi cu David Kepesh.
Roth este considerat unul dintre cei mari autori americani moderni, fiind mentionat alaturi de Saul Bellow, John Updike, Norman Mailer si Gore Vidal.
Sursa: Agerpres News.ro