Ambasada Statelor Unite la Madrid a primit o scrisoare asemanatoare cu cele cinci scrisori-capana trimise la Ambasada Ucrainei in Spania si la alte obiective din tara, a anuntat joi postul de televiziune La Sexta, citat de Reuters, potrivit News.ro.

O ancheta este in curs de desfasurare. Drumul din fata ambasadei din capitala spaniola este inchis, politia fiind la fata locului.

Potrivit CNN, plicul suspect a fost primit in jurul orei locale 12.30, la postul de securitate al ambasadei. Un protocol special a fost activat pentru aceste cazuri.

Aceasta ar fi a sasea scrisoare-capcana despre care s-a aflat in Spania, dupa ce miercuri un angajat al Ambasadei Spaniei la Madrid a fost ranit cand a deschis un astfel de mecanism exploziv improvizat.

Ceva mai devreme, joi, expertii genisti au dezamorsat o a cincea scrisoare-capcana trimisa la un centru pentru sateliti al Uniunii Europene aflat in apropiere de Madrid.

Spania a intensificat masurile de securitate, dupa ce astfel de bombe au fost trimise catre tinte importante, inclusiv premierului Pedro Sanchez. Biroul acestuia ar fi primit o scrisoare-capcana la 24 noiembrie.

Scrisorile-capcana au fost trimise de pe teritoriul Spaniei

Primele indicii sugereaza ca toate cele cinci scrisori-capcana anterioare au fost trimise din interiorul Spaniei, a declarat jurnalistilor adjunctul ministrului de interne al tarii. Rafael Perez a spus ca dispozitivele artizanale au fost trimise in plicuri/pachete de culoare maro care contineau o pulbere inflamabila si un fir de declansare ce ar fi generat mai degraba o flama decat o explozie.

Unul dintre dispozitive a detonat - ranind un ofiter de securitate de la ambasada Ucrainei din Madrid -, alte trei au fost detonate de fortele de securitate prin explozii controlate si unul a fost pastrat intact pentru a fi examinat de anchetatori.

"Se pare ca toate au fost trimise din interiorul tarii, dar ne bazam pe primele inspectii vizuale, fara a avea inca un raport tehnic aprofundat", a spus oficialul spaniol.

Perez a declarat ca nu pare inca necesara convocarea Comitetului de Securitate care sa evalueze oportunitatea intensificarii nivelului de amenintare terorista din Spania, in conditiile in care tara se afla deja la al doilea cel mai ridicat nivel de alerta in urma atacurilor islamiste din Europa inregistrare in ultimii 10 ani.

Ministerul de Interne a precizat intr-un comunicat ca a ordonat totusi politiei sa intareasca securitatea in jurul cladirilor publice si sa verifice cu atentie in special livrarile postale.

O sursa apropiata anchetei a declarat ca, desi dispozitivele erau artizanale, "nu erau ceva ce putea face oricine", iar anchetatorii incearca acum sa depisteze originea continutului lor.

Inalta Curte din Spania, specializata in terorism, a deschis o ancheta, a declarat o sursa judiciara.

Securitate intarita la ambasadele Kievului din strainatate

Primele informatii despre scrisorile-capcana a aparut miercuri la pranz, dupa ce politia a anuntat ca un agent de securitate de la Ambasada Ucrainei din Madrid a fost ranit usor cand a deschis un astfel de pachet. Ambasadorul Serhii Pohoreltev a declarat pentru site-ul de stiri ucrainean European Pravda ca pachetul suspect, adresat lui, a fost inmanat comandantului ucrainean al ambasadei, care l-a dus afara pentru a-l deschide.

"Dupa ce a deschis cutia si a auzit un clic, a aruncat-o si apoi a auzit explozia... comandantul s-a ranit la maini si are o comotie", a declarat Pohoreltev. "Avem instructiuni de la ministerul din Ucraina ca, data fiind situatia, trebuie sa fim pregatiti pentru orice fel de incident... activitati rusesti in afara tarii", a declarat ambasadorul pentru postul de televiziune spaniol TVE.

Dupa incident, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a ordonat tuturor ambasadelor Kievului din strainatate sa intareasca "urgent" securitatea.

Contul de Twitter al Ambasadei Rusiei in Spania a postat insa joi o declaratie in care condamna "orice amenintare sau act terorist, in special indreptat impotriva unei misiuni diplomatice".

Scrisori-capcana cu explozibil in serie

Un alt pachet a fost primit miercuri seara la sediul producatorului spaniol de arme Instalaza din Zaragoza, in nord-estul Spaniei. Instalaza produce lansatorul de rachete C90 pe care Spania l-a furnizat Ucrainei.

Fortele de securitate spaniole au gasit, de asemenea, un dispozitiv la inceputul zilei de joi intr-un plic trimis prin posta unui centru de sateliti al Uniunii Europene situat la o baza aeriana din Torrejon de Ardoz, in apropiere de Madrid, a declarat Ministerul Apararii. Centrul de sateliti sprijina politica externa si de securitate comuna a UE prin colectarea de informatii de la dispozitivele spatiale. Seful politicii externe a UE, Josep Borrell, descria recent acest centru ca facand parte din "ochii Europei".

Joi dimineata, Ministerul spaniol de Interne a dezvaluit ca un "plic cu materiale pirotehnice" adresat premierului Pedro Sanchez a fost primit la 24 noiembrie si dezarmat de echipa sa de securitate. Dispozitivul era "similar" cu pachetele descoperite saptamana aceasta, a precizat ministerul.

Un al cincilea dispozitiv a fost primit la Ministerul spaniol al Apararii joi dimineata si dezamorsat de catre ofiteri de politie specializati, a declarat pentru Reuters un purtator de cuvant.

Sursa: