Se incing spiritele intre Ankara si Washington. Autoritatile americane au emis mandate de arestare pentru 12 dintre agentii de securitate ai presedintelui Recep Erdogan. Este vorba despre cei care au agresat luna trecuta mai multi manifestanti, langa ambasada Turciei de la Washington. Masura l-a indignat pe Erdogan, iar ambasadorul american a fost convocat la ministerul turc de Externe.
Acest incident din 16 mai a determinat autoritatile americane sa emita mandate de arestare pe numele a 12 bodyguarzi ai presedintelui turc. Barbatii au lovit manifestantii adunati langa ambasada Turciei, veniti sa protesteze fata de politicile duse de Erdogan. Bataia s-a petrecut sub ochii presedintelui turc, care nu a avut nicio reactie.
Peter NEWSHAM, SEFUL POLITIEI DIN WASHINGTON ”Am vazut toti violentele comise împotriva manifestantilor pasnici aici, în Washington si nu avem de gând sa le toleram.”
Seful politiei din Washington nu a precizat cum are de gand sa-i aresteze pe cei 12, limitandu-se sa spuna ca Departamentul de Stat va stabili cum vor fi puse in aplicare mandatele. Recep Erdogan s-a aratat indignat de decizia autoritatilor americane si a spus ca oamenii sai au actionat astfel pentru ca politia americana nu a facut nimic ca sa-l apere.
Recep ERDOGAN, PRESEDINTELE TURCIEI ”Ce fel de legislatie e aceasta? Nu i-am luat cu mine în America sa ma apere? Evident ca vom contesta masura din punct de vedere legal si politic.”
Incidentul tensioneaza si mai mult relatiile turco-americane. Turcia solicita Statelor Unite extradarea clericului Fethullah Gulen, pe care il acuza de organizarea tentativei de lovitura de stat de vara trecuta. Washingtonul refuza sa o faca in lipsa de dovezi.

